Parlamentul de la Chișinău a respins pentru a doua oară solicitarea unor deputați PLDM privind audierea directorului SIS, Mihai Bălan, și a vicepremierului pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, în legătură cu presupusa aflare la Chișinău a fostului lider separatist de la Tiraspol Evgheni Șevciuk și a soției sale Nina Ștanski, transmite Agora.md.
„Noi nu putem să trecem Nistrul, iar ei se plimbă liber prin Chișinău fără să-i întrebe nimeni. Cei care timp de 4 ani au avut o atitudine dușmănoasă față de autoritățile R.Moldova și au supus umilinței profesorii, elevii și părinții din liceul de la Tiraspol unde se predă în limba română”, a declarat deputatul PLDM, Tudor Deliu. Un demers similar el a înaintat Parlamentului în data de 6 iulie, cerând ca Mihai Bălan și Gheorghe Bălan să le explice deputaților și în ce măsură situația din stânga Nistrului poate afecta securitatea Republicii Moldova.
Cererea sa a fost sprijinită astăzi de fracțiunea liberală, dar criticată de președintele de onoare al Partidului Democrat, de guvernământ, deputatul Dumitru Diacov, care a sugerat că de acest subiect ar trebui să nu se ocupe Parlamentul, ci instituțiile specializate.
Anterior, ministrul de interne Alexandru Jizdan a declarat că poliția nu cunoaște locul aflării lui Evgheni Șevciuk.
La finele lunii trecute, Evgheni Șevciuk a anunțat într-o postare pe Facebook că s-ar fi refugiat în dreapta Nistrului, după ce pe numele său au fost deschise dosare penale în regiunea separatistă pe care a condus-o până în decembrie anul trecut.
sursa: europalibera.org