Peste 20 de ONG-uri din R.Moldova atrag atenția asupra unor propuneri ale ministerului justiției care interzic finanțarea din exterior a ONG-urilor necomerciale, punînd astfel în pericol funcționarea democrației în R.Moldova. Potrivit unui comunicat primit la redacție de la Centrul de Resurse Juridice de la Chișinău, ministerul justiției a propus săptămâna trecută interzicerea finanțării din străinătate a organizațiilor care se implică în activitatea politică, a acelora care „contribuie la elaborarea și promovarea politicilor publice menite să influențeze procesul legislativ”, și a acelora care se implică în procesul electoral, chiar dacă este vorba despre monitorizare sau campanii de informare a cetățenilor. Potrivit comunicatului citat, aceste prevederi au fost formulate într-un un amendament la proiectul de lege privind organizațiile necomerciale elaborat de un grup de lucru constituit din reprezentanți ai ONG-urilor și ai ministerului justiției, și pun în pericol întregul sector asociativ și însăși democrația din Moldova.
sursa: europalibera.org