Inviorarea presarbatoreasca din jurul florilor si altor marfuri asociate zilei de 8 Martie a pus stapanire pe Orhei.
In ajunul sarbatorii de 8 martie florariile din oras au devenit si mai inmiresmate, si mai multicolore, si mai ademenitoare. Preturile pornind de la 10 lei pentru o lalea si ridicandu-se la 50 lei, pentru un trandafir. Buticurile, sectiile si tarabele cu cosmetice, parfumuri si alte lucrusoare placute si… necesare femeilor, s-au transformat in locuri de pelerinaj ale cumparatorilor-barbati. Aromele parfurmurilor pe care le-ar putea darui femeilor costa de la 28 pana la 350 de lei.
Posibilitatile barbatilor (de altfel, ca si cerintele doamnelor si domnitelor orheience) sunt diferite. Unii declara ca ofera femeilor dragi ceva modest si dragut, iar acel ceva este desigur , in primul rand, o floare sau un intreg buchet . Altii sunt mai darnici si scot din pormonee sute de lei pentru parfumuri mai scumpe, imbracaminte si alte multe si de toate ce le-ar da bine in ochii persoanei pentru care s-au cheltuit.
Cel mai ‘ieftin’ trec , insa, de 8 Martie acei multi barbati-orheieni, sotiile carora se afla la castiguri, peste hotare.
Despre toate acestea – un material audio, care va fi pus pe post in reluare joi, 8 martie, la orele 8.30 si 14.30.