Select your Top Menu from wp menus

Rusia a fost găsită vinovată de încălcarea drepturilor omului în stânga Nistrului

Federația Rusă a fost găsită vinovată, din nou, de încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Asociația obștească „Promo-LEX” a prezentat două hotărâri recente ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) prin care Moscova este obligată să achite puțin peste 149 de mii de euro drept despăgubiri pentru doi cetățeni din stânga Nistrului, transmite IPN.

Alexandru Postica, director de programe la Promo-LEX, a declarat miercuri, 10 mai, într-o conferință de presă, că Rusia a fost găsită vinovată de încălcarea dreptului la libertate, la siguranță, a dreptului de a nu fi supus torturii şi a dreptului de proprietate în cazul lui Vitalie Eriomenco – om de afaceri din regiunea transnistreană, care a stat închis din 2011, timp de cinci ani, pentru presupuse acte de escrocherie și a fost supus unor tratamente inumane şi degradante. Alexandru Postica a spus că între timp afacerile lui Eriomenco au fost preluate abuziv, iar cotele deţinute au fost transferate altor persoane.

În cel de-al doilea caz, potrivit lui Alexandru Postica, Federația Rusă a fost găsită vinovată de violarea dreptului de proprietate. Dumitru Pădureţ, un antreprenor din Cocieri, în august 2010, în timp ce transporta marfă către o piaţa agricolă din Dubăsari, a fost oprit de  reprezentanții aşa-zisului Serviciu Vamal din regiune şi i-a fost confiscat automobilul şi marfa. Iar pentru a-şi recupera bunurile a trebuit să achite peste 1000 de euro.

„Nu a existat violare din partea Republicii Moldova. Curtea a constatat că ambele state, atât Republica Moldova, cât şi Federaţia Rusă, au jurisdicții asupra acestui teritoriu, doar că în ceea ce priveşte răspunderea pentru violările care au fost comise se face vinovată Federaţia Rusă, din cauza prezenţei sale militare, a susţinerii politice pe care o acordă regimului din regiunea transnistreană, din cauza banilor care sunt achitaţi pentru salarii, pensii şi oricare alte indemnizaţii”, a declarat Postica.

Potrivit lui Alexandru Postica, în primul caz Federația Rusă a fost obligată să achite pentru prejudiciile cauzate  aproape 143 de mii de euro, iar în al doilea caz – peste 6 mii de euro. Ambii reclamanți au fost reprezentați la CEDO de juriștii şi avocații Promo-LEX. Potrivit datelor asociației, pe rol la CEDO sunt 51 de dosare care se referă la încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/rusia-a-fost-gasita-vinovata-de-incalcarea-drepturilor-omului-in-stanga-nistrului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19