Activitatea Parcului Național Orhei ar putea fi facilitate de Fundația „Principele Albert II de Monaco”. Anunțul a fost făcut în cadrul vizitei pe care o întreprinde în țara noastra Principele Albert al II-lea de Monaco. Fundația a exprimat intenţia examinării posibilităţii de a susţine anumite proiecte de mediu în ţara noastră care ar permite facilitarea funcţionării primului Parc Naţional de pe teritoriul ţării noastre – „Parcul Naţional Orhei”, precum şi elaborarea a 10 Planuri de conservare pentru 10 specii de păsări din Zonele Ramsar incluse în Cartea Roşie, se spune într-un comunicat al Executivului republican.
Parcul Național Orhei a fost creat în anul 2013 și include 18 localități din 4 raioane – Orhei, Strășeni, Călărași și Criuleni, având o suprafață de peste 33 mii de hectare. Zona de protecţie integrală a parcului include o parte a rezervaţiei peisagistice Trebujeni de lângă Orheiul Vechi. regiunea Mănăstirii Curchi, unde există un sector important de pădure seculară cu o biodiversitate ridicată şi câteva locuri din cadrul rezervaţiei peisagistice Ţigăneşti.