Select your Top Menu from wp menus

Nereguli de peste 20 de miliarde de lei depistate de Curtea de Conturi în 2016

Pe parcursul anului trecut, Curtea de Conturi a efectuat audit în 575 de entități publice, iar ca urmare au fost depistate nereguli în valoare de 20,8 miliarde de lei. Raportul de activitate pentru anul 2016 a fost prezentat joi, 20 aprilie, transmite IPN.

Președintele CCRM, Veaceslav Untila, a declarat la o conferință de presă că cele mai mari abateri au fost depistate la Ministerul Finanțelor – șase miliarde de lei, la administrația municipiului Chișinău – patru miliarde, UTA Găgăuze – 1,6 miliarde etc. De asemene, nereguli cifrate la milioane de lei au fost constate la Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării, Compania Națională de Asigurări în Medicină, dar și în raioane. „Aceasta nu înseamnă că acești bani au fost furați, dar au fost gestionați fără grijă, au fost gestionați cu încălcări”, a notat președintele Curții.

În baza auditului, în 2016 au fost emise în jur de 1500 de recomandări, iar în a doua jumătate a anului curent expiră termenul de prescripție. Curtea de Conturi urmează să verifice dacă entitățile au ținut cont de acele recomandări. Dacă nu, vor fi sesizate comisiile parlamentare de profil. Potrivit lui Veaceslav Untila, în conformitatea cu legea, Curtea de Conturi poate aplica amenzi conducătorilor instituțiilor unde se atestă încălcări, însă de la învestirea noii componențe, în vara anului trecut, deocamdată sancțiuni nu au fost aplicate.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/nereguli-de-peste-20-de-miliarde-de-lei-depistate-de-curtea-de-conturi-in-2016/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19