Select your Top Menu from wp menus

Formulă nouă de calcul a pensiei

De la 1 aprilie 2017 se aplică o formulă nouă de calculare a pensiilor. Regulamentul care vizează procedura este publicat în ediția din 24 martie a Monitorului Oficial. Autoritățile menționează că pensiile stabilite după 1 aprilie vor fi în medie cu 45 la sută mai mari decât dacă s-ar fi calculat după vechea formulă, transmite IPN.

La baza noii formule stă interdependența dintre mărimea pensiei – contribuțiile de asigurări sociale și valorizarea venitului mediul lunar asigurat, realizat după 1 ianuarie 1999.

La stabilirea venitului valorizat se ia în calcul devalorizarea monedei naționale pentru perioada vizată.

Astfel, de la 1 aprilie se aplică următoarea formulă de calculare a pensiilor: P (pensia) = 1,3% x Tt x Vav, unde Tt este stagiul total de cotizare, Vav – venitul mediu lunar asigurat valorizat, iar 1,35% este rata de acumulare pentru anii de cotizare.

Și pensiile aflate în plată până la 1 aprilie urmează a fi valorizate, pe etape. În nul curent vor fi recalculate pensiile stabilite în anii 2001-2008 pentru circa 80 de mii de persoane.

Tot la 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 %. În total, vor fi indexate pensiile achitate din bugetul asigurărilor sociale pentru circa 700 de mii de beneficiari. Pensia minimă pentru limita de vârstă va fi de 1026 de lei.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/formula-noua-de-calcul-a-pensiei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19