Select your Top Menu from wp menus

Voluntarii războiului de la Nistru prezintă un ultimatum puterii centrale

Consiliul Republican al Uniunii Voluntarilor de Război din Republica Moldova a lansat, în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, un apel către autoritățile centrale prin care solicită ca ziua de 19 iunie să fie declarată Zi de comemorare a voluntarilor căzuți pe câmpul de luptă.

Voluntarii mai cer, până pe 19 iunie, să fie adoptată Legea privind statutul special al voluntarilor de război. În caz contrar, vor înțelege că puterea nu-și respectă promisiunile, ceea ce îi va mobiliza în vara aceasta la manifestări de protest cu scopul înlăturării pe cale democratică a actualului regim de la putere.

„Ziua de 19 iunie 1992 va rămâne în istoria noastră drept cea mai îndoliată zi din timpul războiului pentru independența și integritatea Republicii Moldova. Atunci s-au declanșat cele mai crâncene lupte de la Tighina, în timpul cărora au căzut nenumărați voluntari, mulți dintre ei neidentificați până astăzi. Considerăm că ziua de comemorare a victimelor de la Tighina – 19 iunie – ar trebui să fie declarată Ziua voluntarilor, ca gest de recunoștință față de care, din proprie inițiativă, s-au ridicat să-și apere pământul străbun de urgia cotropitorilor”, se menționează în apelul voluntarilor de război.

Președintele Consiliul Republican al Uniunii Voluntarilor de Război din Republica Moldova, Sergiu Caracai, a declarat că umilirea voluntarilor a început îndată după război și a continuat în toți acești 25 de ani. „Anume politica de umilire i-a trimis în lumea celor drepți, în ani de pace, pe o jumătate dintre voluntari. Bănuim că asemenea politici vor să ascundă anumite mustrări de conștiință față de unele decizii luate de autorități în timpul războiului din 1990 -1992. Dacă-i așa, de ce trebuie să fim aduși drept jertfă noi, voluntarii? Autoritățile ar trebui să respecte promisiunile şi să adopte, în sfârșit, statutul special al voluntarilor războiului din anii 1991-1992”, a mai spus Sergiu Caracai.

Voluntarii de război se declară trădaţi și spun că polițiștii, care se ascundeau în spatele voluntarilor pe timpul războiului de la Nistru, beneficiază de facilităţi sociale, pe când voluntarilor nu li se recunoaşte nici măcar statutul.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/voluntarii-razboiului-de-la-nistru-prezinta-un-ultimatum-puterii-centrale/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19