Tradiția prezenței publicului la ședințele Consiliului orășenesc a fost întreruptă. Cel puţin, vineri, 24 februarie, la şedinţa extraordinară a CO Orhei, sala părea pustie. Asta, din cauza că aici nu se afla grupul de persoane, nelipsit la precedentele şedinţe în plen.
Consilierii din opoziţie au remarcat cu ironie absenţa publicului, democratul Vladimir Popuşoi menţionând că în sală nu este “grupa poddejrki” (echipa de susţinere, traducere din limba rusă) .
De cealaltă parte, liderul fracțiunii majoritare, Pavel Verejanu, a ţinut să explice absenţa prin faptul că şedinţa are loc la ora amiezii. Neafilitul Vitalie Colun a replicat însă că dăţile trecute, şedinţele s-au desăşurat chiar şi după amiază, dar publicul era prezent în sală.
Amintim că la ultima şedinţă a CO Orhei din anul trecut şi la prima şedinţă din anul curent s-au prezentat mai mulţi locuitori ai oraşului. Această galerie era constituită în principal din femei în etate, printre care – participante active la manifestaţiile de susţinere a primarului Ilan Şor, care a fost arestat vara trecută.
În cadrul şedinţei din luna decembrie , femeile au scandat ”Rușine!” la adresa consilierilor din opoziție care au părăsit sala în semn de protest faţă de modul în care consilierii majoritari, din echipa lui Şor, aprobă deciziile.