Select your Top Menu from wp menus

Oamenii se mobilizează pentru a salva viața unui tânăr din Orhei

De câteva zile orheienii se mobilizează pe rețelele sociale pentru a salva viața unui tânăr din Orhei, diagnosticat cu cancer.
La initiativa Inei Negruță toți oamenii de bună credință sunt îndemnați să doneze bani, pentru o operație costisitoare, care ar putea oferi o șansă tânărului de doar 20 de ani.
Tânărul, care se numește Vlad Marandici a fost diagnosticat cu sarcom sinovial cu metastaze în plămâni, fiindu-i deja amputată mâna dreaptă.
Acesta provine dintr-o familie numeroasă cu venituri modeste, tatăl său fiind participant la lichidarea consecințelor catastrofei nucleare de la Cernobîl.
Cei care vor să îl ajute pot să o facă prin intermediul boxelor care sunt instalate în mai multe magazine din Orhei și în biroul nr.12 de la primul etaj al clădirii Consiliului Raional sau solicitând informații la numărul 068988319, de la sora tânărului – Viorica.
Donațiile pot fi făcute prin intermediul mesajelor SMS cu valoarea de 45 lei la numerele 9002 (Unite), 2910 (Orange și Moldcell) și prin intermediul unui apel din rețeaua de telefonie fixă la numărul 090 009 002.
Pentru support bănesc pot fi folosite și terminalele electronice Qiwi în care urmează a fi selectată opțiunea ‘E-money’, urmată de opțiunea ”BPay” și introdus codul 17002111.

Până în prezent, grație donațiilor a fost colectată o sumă de cca 2,5 mii de euro, suma necesară ridicându-se la câteva zeci de mii.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/oamenii-se-mobilizeaza-pentru-a-salva-viata-unui-tanar-din-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19