Patru persoane, două dintre care își ispășesc pedeapsa în Penitenciarul nr. 17- Rezina, sunt suspectate de tentativă de răpire a unui om de afaceri domiciliat în raionul Edineț, cu scopul obținerii de la rude, prin șantaj, a circa 50 de mii de euro.
Suspecții au între 24 și 51 de ani, iar cel care urma să devină victimă era de aceeași vârstă cu cel mai mare dintre infractori, comunică Inspectoratul General al Poliției, la care face referire IPN.
În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că gruparea era condusă de un deținut. Acesta intenționa să provoace frica oamenilor din mediul de afaceri, ca ulterior să le impună așa-zise taxe care urmau să ajungă la deținuții și în bugetul comun al grupării.
În Republica Moldova, răpirea de persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 13 ani.