Președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a declarat, într-un interviu pentru portalul deschide.md că Republica Moldova nu va semna un Acord cu Uniunea Eurasiatică și nici nu va anula sau renegocia Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Declarația vine ca răspuns la afirmațiile făcute la Moscova de președintele Igor Dodon. Potrivit lui Plahotniuc, declarațiile lui Dodon sunt politice și contrare interesului strategic al țării noastre. Luni, într-un interviu cu Russia Today, televiziunea finanțată de Kremlin, președintele Igor Dodon a spus că Moldova nu va adera niciodată la UE și că va cere țărilor NATO să semneze o declarație de respectare a neutralității Moldovei. Declarații pe care le făcuse deja în cursul vizitei sale la Moscova de săptămâna trecută.
sursa: europalibera.org