De la Chișinău se relatează că Republica Moldova ar putea pierde împrumutul de aproape 180 de milioane de dolari de la FMI dacă președintele Igor Dodon reușește să anuleze legea care transforma în datorie publică banii furați din bănci. ProTV spune că un avertisment împotriva acestei tentative a lansat reprezentanta la Chișinău a FMI, Armine Khachatryan. Ea a spus că legea aprobată de guvern în toamnă prin asumarea răspunderii a făcut parte din „acțiunile prealabile” acordării împrumutului. Președinția Moldovei nu a comentat deocamdată această reacție. Igor Dodon, în prima săptămână la șefia statului, a anunțat că a lansat o inițiativă legislativă de anulare a legii pe care o consideră nedreaptă.
sursa: europalibera.org