În luna decembrie, în satul Voroteț, comună Chiperceni au fost înregistrate 7 cazuri de hepatita virală A. toţi cei 7 bolnavi sunt de vârstă preşcolara şi şcolară. Bolnavii suspecți cu hepatită virală acută primesc tratament în Secția de boli infecțioase a Spitalului raional Orhei.
Potrivit Lidiei Bordian, șefa Secției epidemiologia bolilor transmisibile din cadrul Centrului de Sănătate Publică Orhei, primul caz a fost diagnosticat la un copil de grădiniţă. Acesta s-ar fi îmbolnăvit după ce a fost în ospeție într-o localitate din raionul Șoldănești, unde situația epidemiologică prin hepatita virală A este nefavorabilă.
În rezultatul examinării medicale a altor copii din grădiniţă, au fost depistate încă două suspecţii de boală.
Ulterior, au început să se înregistreze cazuri de hepatită virală și printre elevii din gimnaziu, unde în diferite clase au fost diagnosticate 4 cazuri de îmbolnăviri.
Cazurile diagnosticate sunt printre copii cu vârste de 4-14 ani, iar focarele cu hepatită se află pe întregul teritoriu al localității.
Lidia Bordian menţionează că în satul Voroteț a fost efectuată dezinfecția apei din apeduct și din focarele de la domiciliu. La fel, au fost întreprinse măsuri de dezinfecţie în gimnaziu, cât și la domiciliile copiilor bolnavi, dar supravegherea medicală continuă.
Virusul hepatitei virale A se transmite prin consumul de apă, alimente contaminate şi în cazul nerespectării normelor de igienă.