Select your Top Menu from wp menus

Scrisoare privind amnistia fiscală şi de capital către preşedintele Comisiei Europene

Deputatul european Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European şi membru în Delegaţia la Comitetul parlamentar de asociere UE – Moldova, i-a transmis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. În scrisoare europarlamentarul solicită Comisiei să ceară explicaţii Republicii Moldova cu privire la necesitatea Legii privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală, aprobată săptămâna trecută în primă lectură de Parlamentul de la Chişinău, transmite IPN.

Europarlamentarul menţionează că titlul acestui act legislativ ar putea crea impresia că proiectul de lege are ca scop îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării şi a mediului de afaceri. De fapt, în opinia sa, acest proiect de lege este o amnistie fiscală cvasi-totală acordată persoanelor fizice ce declară de bună voie şi îşi înregistrează activele nedeclarate până la data de 1 iulie 2017, acceptând în acelaşi timp plata unei taxe de 2%.

Potrivit europarlamentarului, ceea ce îi atrage atenţia asupra acestei legi este graba cu care a trecut prin procesul legislativ. Iniţiat, printre alţii, şi de preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, acest proiect de lege a trecut, de la stadiul de iniţiativă legislativă la adoptarea în primă lectură, în aproximativ două săptămâni. Înainte de adoptarea actului în primă lectură de către Parlamentul Republicii Moldova, a avut loc o consultare publică superficială: singura dezbatere publică organizată în cadrul procesului legislativ a avut loc cu doar două zile înainte de votul din Parlament, menţionează Siegfried Mureşan.

Deputatul Parlamentului European menţionează că nu există absolut nicio evaluare a impactului pe care o astfel de lege l-ar avea asupra economiei Republicii Moldova, iar legea nu prevede un mecanism clar pentru a asigura buna implementare a măsurilor prevăzute. „Iniţiatorii susţin că legea ar stimula investiţiile în Moldova şi va spori transparenţa. De fapt, această lege legalizează averile şi veniturile obţinute ilicit. În timp ce autorităţile din Republica Moldova s-au angajat în mod repetat în consolidarea luptei împotriva corupţiei, a spălării banilor şi a fraudei, acest proiect de lege merge în direcţia opusă. Această lege nu combate spălarea banilor, ci o facilitează”, subliniază europarlamentarul.

Siegfried Mureşan mai spune că proiectul de lege vizează câteva persoane cu averi semnificative, care nu pot fi justificate. Europarlamentarul îşi doreşte să afle în ce măsură a fost consultată în prealabil Comisia Europeană cu privire la acest proiect de lege. În cazul în care acest lucru nu s-a întâmplat, oficialul adresează rugămintea să fie iniţiat un dialog cu autorităţile de la Chişinău pentru a solicita explicaţii cu privire la acest proiect de lege. Potrivit lui, acest lucru este necesar pentru a obţine asigurări că orice act legislativ adoptat în acest domeniu este în concordanţă cu angajamentele pe care autorităţile moldoveneşti şi le-au asumat în relaţia cu Uniunea Europeană.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/scrisoare-privind-amnistia-fiscala-si-de-capital-catre-presedintele-comisiei-europene/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19