Un ofiţer de urmărire penală din cadrul Serviciului vamal, un poliţist al Direcţiei investigarea fraudelor a Inspectoratului General de Poliţie, dar şi şeful unei secţii din cadrul DIF sunt cercetaţi penal pentru corupere pasivă. Potrivit Procuraturii Anticorupţie, aceştia ar fi estorcat de la un agent economic 50 de mii de euro pentru a muşamaliza un caz de contrabandă, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, sâmbătă seara, 17 decembrie, doi dintre bănuiţi au fost reţinuţi, în momentul în care li s-a transmis 40 de mii de euro sub controlul procurorilor. Aceştia au încercat să scape de urmărire, însă, după mai multe ore de urmărire, au fost imobilizaţi. Banii au fost depistaţi în automobilul unuia dintre reţinuţi şi au fost ridicaţi pentru a fi anexaţi la dosar.
Totodată, procurorii au efectuat o serie de acţiuni de urmărire penală pentru a-l reţine şi pe al treilea suspect. Duminică, 18 decembrie, la domiciliile celor trei bănuiţi au fost efectuate percheziţii în vederea obţinerii probelor relevante pentru cauză.