Select your Top Menu from wp menus

Conducerea oraşului Orhei mai VREA o carieră de calcar. A doua la număr

O carieră de calcar   din cartierul Slobozia Doamnei al oraşului Orhei s-a pomenit în pragul rezilierii  contractului de locaţiune  a terenului pe care îşi desfăşoară activitatea. Contractul a fost încheiat în anul 2014, cu precedenta conducere a oraşului Orhei, iar actuala putere a decis să îl rezilieze.

Acum câteva luni, Primăria Orhei a notificat întreprinderea „Ordonatcom” SRL referitor la reziliera contractului de locaţiune a 10 ha de pământ  pentru cariera „Slobodca-2”. După ce autorităţile orăşeneşti şi „Ordonatcom” au ajuns în judecată, Consiliul orăşenesc (CO) Orhei a decis să anuleze decizia din 2014, în baza căreia  terenul respectiv a fost dat în locaţiune .

Decizia de anulare a  fost luată în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului orăşenesc Orhei, de la sfârşitul săptămânii trecute. Asta, după ce chestiunea a fost inclusă suplimentar pe ordinea de zi, la propunerea liderului fracţiunii majoritare, Pavel Verejanu.

Juristul Serghei Labliuc, care reprezintă aurotitatile orăşeneşti în instanţă, a declarat că precedenta admnistraţie publică locală a încălcat legea, deoarece  pentru dreptul de locaţiune a terenului nu a fost organizată o licitaţie. Labliuc le-a vorbit consilierilor şi despre plângerile unor orheieni din cauza exploziilor care se fac în carieră.

De cealaltă parte, directorul „Ordonatcom” SRL, Ion Dolgu, a menţionat că   cariera activează deja de mai bine de 40 de ani, iar  printr-o  decizie de anulare vor fi lichidate  câteva zeci de locuri de muncă şi zădărnicite importante investiţii de producere.

Aceste aspecte, dar şi un alt argument al lui Dolgu, că după rezilierea contractului de locaţiune, zăcămintele din subsol oricum nu vor aparţine oraşului, nu au avut niciun efect asupra fracţiunii majoritare.

 Pentru anulare  au votat 14 consilieri din fracţiunea „Pentru Orhei”, condusă de Pavel Verejanu. Doar socialistul Ion Şiman nu a participat la votare, spunând  că e mai bine de aşteptat până când  pe acest litigiu se va pronunţa instanţa de judecată.

Chiar în ziua şedinţei CO,  pe site-ul   Primăriei Orhei a apărut  informaţia despre faptul că,  la propunerea primarului Ilan Şor, fracţiunea majoritară  a întors oraşului încă o carieră, a doua la număr.

Amintim că prima carieră cu care autorităţile orăşeneşti au ajuns în judecată se află, de asemenea, in cartierul Slobozia Doamnei.  Şi în acest caz,  conducerea oraşului acuză că exploatarea carierei „Ivanos” se face ilegal, în timp ce  patronii întreprinderii îl acuză pe Ilan Şor de tentativă de preluare a afacerii.