Select your Top Menu from wp menus

Marian Lupu renunţă la președinția PDM

Marian Lupu şi-a depus mandatul de preşedinte al Partidului Democrat din Moldova. Anunţul a fost făcut la şedinţa Consiliului politic al PDM sâmbătă, 10 decembrie, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, reprezentanţii forului politic au decis ca pe data de 24 decembrie să fie organizat Congresul PDM. Tot în cadrul şedinţei, Marian Lupu a anunţat că îşi depune mandatul de preşedinte al formaţiunii începând cu ziua de astăzi, 10 decembrie, şi că nu va candida la Congres pentru funcţia de preşedinte al partidului. Marian Lupu a anunţat că rămâne alături de PDM şi urmează să se implice în noi proiecte de dezvoltare a partidului.

Un alt subiect discutat în cadrul Consiliului politic a fost necesitatea ca PDM să treacă printr-un amplu proces de modernizare politică, astfel încât la alegerile din 2018 să devină principalul partid din Republica Moldova.

Marian Lupu s-a alăturat Partidului Democrat în 2009 după ce a părăsit Partidul Comuniştilor când acesta nu l-a înaintat la funcţia de preşedinte al statului. În anul curent Marian Lupu a candidat la prezidenţiale, dar s-a retras din cursă pe ultima sută de metri.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/marian-lupu-renunta-la-presedintia-pdm/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19