Select your Top Menu from wp menus

RISE Moldova: Întreprinderile transnistrene au „pompat” din buget 200 de milioane de dolari

În condițiile unui deficit cronic în bugetul autoproclamatei republici Nistrene, care anual depășește 20%, administrația din regiune a furnizat în ultimii trei ani unor întreprinderi locale pentru a le sprijini mai mult de 200 de milioane de dolari, transmite IPN cu referire la un material de investigație „„Spintecătorii” bugetului transnistrean”, realizat de Asociația jurnaliștilor de investigație RISE Moldova.

În articol se spune că „printre firmele beneficiare se numără multe companii deținute sau conduse de deputați ai așa-numitului soviet suprem (parlamentul local)”.

„Unul dintre aceste exemple este o întreprindere din Tiraspol „Молдавизолит”, care aparține firmei „Универсал Трейд”, care este deținută de deputatul Evgheni Gușan (fiul oligarhului transnistrean Victor Gușan, fondatorul holdingului local „Sheriff”), iar conduce firma un alt deputat al așa-numitului soviet suprem al Transnistriei Porfiri Șkiliniuk”, raportează autorii anchetei, referindu-se la documentele de constituire, ajunse în posesia RISE Moldova.

În articol se precizează că, „în ciuda faptului că, din 2014 până în prima jumătate a anului 2016 „Молдавизолит” a primit de la așa-numitul guvern din regiune ajutoare de stat sub formă de facilități fiscale în sumă de 25,3 milioane de ruble transnistrene (2 milioane de dolari), conducerea uzinei a demis în această perioadă 150 de angajații ai întreprinderii, deși acest lucru contravine regulilor de asistență”.

Sunt citate și alte întreprinderi, care au primit sprijin sub formă de avantaje fiscale și prețuri scăzute la gaze sub pretextul crizei economice, dar, în același timp, au transferat banii în offshor-uri.

„În perioada anilor 2010-2015 ajutor în sumă de 5,6 milioane de dolari prin facilități fiscale și prețuri scăzute la gaze până la 15 dolari pentru o mie de metri cubi, a fost acordat și firmei „Тиротекс-энерго”, condusă de un alt deputat, Vadim Levițki. Acest lucru nu i-a împiedicat pe proprietari să transfere în 2015 firmei cipriote Lenmana Limited aproximativ 600 mii de dolari în formă de rambursare a investițiilor.

Din 2014 până în prima jumătate a anului 2016 SA „Тиротекс”, care de asemenea este condusă de un deputat, a primit de la stat un sprijin în valoare de 100,4 milioane de ruble (circa 9 milioane de dolari); Combinatul de panificație din Tiraspol d primit din ianuarie 2012 până în iunie 2014 stimulente în valoare de 5,1 milioane de ruble (aproximativ 450 de mii de dolari); firma „Энергокапитал” de asemenea a primit gaze la preț redus și a transferat în offshor aproximativ 20 de milioane de dolari”, mai scrie RISE Moldova.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/rise-moldova-intreprinderile-transnistrene-au-pompat-din-buget-200-de-milioane-de-dolari/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19