Fostul premier Ion Sturza este citat de presa online. El critică un alt proiect de lege, înaintat de un grup de parlamentari în frunte cu democratul Sergiu Sîrbu, și care, în opinia lui Ion Sturza, prevede instituirea unui nou monopol, de această dată pe piața jocurilor de noroc. La acest subiect, au scris și jurnaliștii de la mold-street.com, potrivit cărora „statul urmează să devină principalul jucător pe piața norocului”, excepție fiind cazinourile. Cu alte cuvinte, odată cu promovarea proiectului de lege, statul va deține dreptul exclusiv de a gestiona toate activitățile ce țin de jocurile de noroc. Portalul de expresie rusă newsmaker.md a scris că 1500 de aparate de joc sunt deja pregătite pentru a fi livrate în Moldova, întrucât aparatele existente nu vor mai corespunde cerințelor incluse în noua lege. Totuși, Ion Sturza consideră că acest proiect de lege ascunde interesele unui grup restrâns care ar fi acaparat mai multe domenii de afaceri, printre care importul de energie, traficul de telecom, exportul de grâne sau aeroportul și sistemul bancar.