Comitetul Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) își exprimă indignarea față de termenul restrâns, pus la dispoziție pentru examinarea proiectului de lege privind reforma sistemului de pensii, care a fost prezentat pentru consultări publice de către Cancelaria de Stat.
Potrivit lui Oleg Budza, președintele CNSM, ”doar 2 zile pentru examinarea unui proiect de reformă de asemenea anvergură sunt insuficiente, fapt ce compromite principiile unui parteneriat social corect și constructiv. Consultările publice trebuie să aibă loc într-un cerc cât mai larg de cetățeni și în termeni rezonabili”.
Nedumerirea sindicaliștilor ține și de faptul că o parte din propunerile lor, prezentate anterior, nu au fost luate în considerație.
Printre normele propuse în proiect, care nu au fost susținute de CNSM, se regăsesc: majorarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei și majorarea stagiului de cotizare, indexarea pensiilor doar în baza indicelui prețurilor de consum și doar atunci când acesta va depăși 2%, neinstituirea pensiei de bază și anularea suportului financiar pentru beneficiari.
”Conceptul elaborat în grupul de lucru responsabil de reforma sistemului de pensii a fost unul mult mai bun decât proiectul de lege propus spre discuții și este regretabil că s-a făcut abstracție de la mai multe propuneri ale partenerilor sociali”, a menționat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM.
După ce au analizat proiectul de lege înaintat de către Cancelaria de Stat, sindicaliștii au formulat un șir de obiecții și propuneri pentru perfecționarea legislației în acest domeniu, și insistă ca acestea să fie puse în discuție la ședința de mâine, 2 decembrie, a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.
În cazul în care poziția CNSM nu va fi luată în considerație de nici o platformă de discuție din cadrul dialogului social, sindicaliștii își asumă dreptul la organizarea acțiunilor de protest.