Select your Top Menu from wp menus

NASA: 5 februarie 2040 – ziua în care un asteroid ar putea lovi Terra.

NASA a identificat un asteroid care ar putea să lovească Terra pe 5 februarie 2040, informează dailymail.co.uk. Ameninţarea din spaţiu pare suficient de reală pentru că o echipă de cercetători studiază deja soluţiile potenţiale pentru devierea traiectoriei acestui obiect ceresc. Savanţii iau în calcul inclusiv posibilitatea folosirii unor arme nucleare.

Asteroidul 2011 AG5 are un diametru de 140 de metri şi a atras atenţia savanţilor din grupul „UN Action Team on near-Earth objects“ (NEO), o organizaţie afiliată Organizaţiei Naţiunilor Unite care monitorizează obiectele cereşti din vecinătatea Terrei, scrie antena3.ro.

Fragmentul de corp ceresc va trece foarte aproape de Pământ în anul 2040, iar probabilitatea unei coliziuni cu planeta noastră este de 1 la 625, însă acest risc ar putea să se modifice în viitorul apropiat.

Dacă 2011 AG5 va lovi Terra, el are potenţialul de a distruge un oraş întreg şi de a face milioane de victime, dar nu va putea să provoace extincţia rasei umane.

Asteroidul despre care se crede că ar fi cauzat dispariţia dinozaurilor în urmă cu 65 de milioane de ani avea un diametru de circa 14,5 kilometri. Prin comparaţie, 2011 AG5 are un diametru de 140 de metri.

Savanţii nu au putut să afle prea multe informaţii despre asteroidul 2011 AG5, în afară de diametrul acestuia, întrucât au putut să îi monitorizeze doar jumătate din traseul de pe orbită.

Însă, între anii 2013 şi 2016 ei vor putea să îl monitorizeze mai bine de la sol şi vor putea să realizeze calcule mai detaliate.

În 2023 asteroidul va trece foarte aproape de Terra. Potrivit Jet Propulsion Lab de la NASA, asteroidul va trece la o distanţă de 3 milioane de kilometri de planeta noastră.

sursa: antena3.ro