Select your Top Menu from wp menus

Curtea de Apel ar putea să se pronunţe vineri în dosarul ex-premierului Filat

Curtea de Apel ar putea să se pronunţe vineri, 11 noiembrie, în dosarul fostului premier Vlad Filat, fapt confirmat astăzi chiar de inculpat. Întrebat de jurnalişti, la ieşirea din sala de judecată, când se aşteaptă la o decizie, Vlad Filat le-a răspuns jurnaliştilor că vineri. În această zi avocaţii urmează să-şi prezinte susţinerile verbale, iar Vlad Filat va avea ultimul cuvânt, transmite IPN.

„De regulă, Vlad Filat are o intuiţie destul de bună. Să vedem ce va fi vineri”, a declarat avocatul Igor Popa. Potrivit lui, judecătorii intenţionau să stabilească următoarea şedinţă pentru ziua de joi, însă la insistenţa apărării aceasta a fost fixată pentru vineri. În opinia sa, reieşind din comportamentul magistraţilor, poate fi dedusă o grabă,  astfel încât decizia să fie emisă cât mai repede şi aceasta ar avea o legătură şi cu alegerile de duminică. Igor Popa a mai spus că Vlad Filat va avea parte de o sentinţă ilegală şi nicidecum de un proces echitabil.

Astăzi, apărarea fostului premier a solicitat revocarea completului de judecători, dar şi citarea repetată a martorilor din Federaţia Rusă. Potrivit lui Igor Popa, toate cererile apărării au fost respinse. Avocatul a mai spus că urmează a fi depusă o plângere la Procuratură prin care se va cere ca Ilan Şor, în baza autodenunţului căruia a fost reţinut Vlad Filat,  să fie tras la răspundere pentru declaraţii mincinoase.

Vlad Filat a fost arestat după un autodenunţ al lui Ilan Şor, în care afirma că pe când Filat era premier i-a oferit bani, bunuri şi servicii în valoare de 250 de milioane de dolari în schimbul unor favoruri guvernamentale. Prin decizia Judecătoriei Buiucani din 27 iunie, Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de detenţie şi amendă în mărime de 60 de mii de lei. Magistraţii au dispus şi confiscarea bunurilor care constituie obiectul remunerării ilicite, în valoare de 791 de milioane de lei. Vlad Filat pledează nevinovat.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/curtea-de-apel-ar-putea-sa-se-pronunte-vineri-in-dosarul-ex-premierului-filat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19