Select your Top Menu from wp menus

Investigaţie: Martori FALŞI în dosarul lui Vlad Filat

Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din R. Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat.

Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat pretinsa mituire cu 320 de milioane de lei a fostului prim-ministru. Aceste declarații au fost acceptate de instanța de judecată, fără că tinerele să fie invitate pentru a depune mărturii. În total, din luna mai şi până la sfârşitul anului 2014, cele trei femei Rusia au fost la Chişinău şi de 34 de ori au primit sume mari de bani dintr-o filială a Unibank.

Dar, potrivit  Centrului de Investigații Jurnalistice fetele nu au fost niciodată în R. Moldova și nu îl cunosc nici pe Ilan Șor, nici pe Vlad Filat.

Două tnere locuiesc în Moscova, iar a treia – în Tveri. Grăitoare este reacţia unei tinere care , într-o discuţie telefonică,  s-a îngrozit la vestea că figurează într-un dosar penal în Moldova şi a spus că este din domeniul fantasticului că ea i-ar fi transmis cuiva sume imense de bani.  Aceasta susţine că nu a fost niciodată în Moldova, iar auzind de numele lui Ilan Şor a întrebat dacă acesta este un interpret.

Avocatul lui Filat, Igor Popă, susține că Poliția de frontieră a răspuns anterior unui demers al magistraţilor ca în ultimii 5 ani în privinţa celor trei persoane nu a fost inregstrata nicio traversare a puctelor de trecere controlate de autoritățile R. Moldova.

Fostul premier, Vlad Filat, a fost condamnat în luna iunie la nouă ani de închisoare şi confiscarea averii, pentru corupere pasivă și trafic de influență. Politicianul a fost arestat în baza unui autodenunț depus de omul de afaceri Ilan Șor, care le-a spus procurorilor că i-a transmis lui Filat 250 de milioane de dolari, din care 320 de milioane de lei – prin intermediul celor trei tinere din Federația Rusă.
Sentinţa de condamnare a fost emisă fără ca cele trei persoane, care figurează ca martore în dosarul lui Filat, să fie audiate de instanţă de judecată, scrie în investigaţia „M
artori falși în dosarul lui Vlad Filat”, publicată pe 

anticorupţie.md .