Astăzi, în cea de-a 8 zi a lunii noiembrie, mai multe localităţi din raion, în frunte cu oraşul Orhei, sărbătoresc hramul Sfântului Dumitru.
Hramul oraşului Orhei marcat în ziua când Biserica Ortodoxă de stil vechi îl pomeneşte pe Sfântul slăvitul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni, îşi are obârşia în ctitoria domnitorului Vasile Lupu , care poartă numele acestui sfânt
Biserica „Sfântul Dumitru” din Orhei a fost zidită între anii 1632-1636 şi sfinţită în 1637 cu ocazia sosirii domnitorului Vasile Lupu la Orhei. Prezenţa lui Vasile Lupu se face amintită în interiorul bisericii unde exista o pictură murală cu înfăţişarea ilustrului domnitor. Înconjurat de un impunător cor bisericesc, el ţine în mâini ctitoria să, biserica Sf. Dumitru
Potrivit obiceiurilor populare de ziua pomenirii Sfântului Dumitru, păstorii, pentru a afla cum va fi iarnă, aştern pe iarbă un suman şi observă ce oaie va călca prima pe el. Dacă oaia e neagră, iarna va fi blândă. Însă, dacă prima va fi una albă, ne aşteaptă o iarnă geroasă. Conform tradiţiei, această zi este considerată începutul iernii.