Select your Top Menu from wp menus

Despre drumuri, bani,  Ilan Şor şi manelistul Guţă la şedinţa CR Orhei VIDEO

 
Consiliul Raional Orhei a alocat peste 300 de mii de lei pentru reparaţia străzii Şalom Aleihem din Orhei. Decizia a fost luată la şedinţa din săptămâna trecută, iar suma vine să suplimenteze alţi cca 300 de mii alocaţi  anterior pentru reparaţia aceluiaşi drum.
Cei 600 de mii de lei scoşi din bugetul raional s-au lăsat cu unele comentarii despre faptul că în timp ce străzile Orheiului sunt reparate şi din bani alocaţi de raion, toate meritele îi sunt atribuite primarului Ilan Şor.
Consilierul PPEM Valeriu Covaş s-a întrebat dacă trebuie de alocat bani pentru necesităţile oraşului în situaţia când edilii orăşeneşti îşi permit să organizeze diferite festivităţi, invitându-l la Hramul Orheiului  chiar şi pe  manelistul Gută. 
Consilierul comunist Oleg Vasilcan a propus ca pe obiectele din oraş  finanţate   din bugetul raional să fie amplasate panouri informative –  după modelul panourilor instalate pe drumurile care au fost reparate din banii SUA.
Preşedintele Tudor Golub a ţinut totuşi să amintească că aproape  o jumătate din cei peste 9 milioane de lei adunaţi în Fondul Rutier la nivel de raion, vin de la automobilele din oraş. Acesta a căzut însă de acord cu faptul că oamenii cunosc prea puţine  despre aportul pe care îl are raionul la lucrările realizate în oraş, menţionând că în trecut aici au fost reparate complet 4 străzii datorită finantării din bugetul raional. 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/despre-drumuri-bani-ilan-sor-si-manelistul-guta-la-sedinta-cr-orhei-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19