Parlamentul a votat astăzi în a doua lectură acordarea statutului de municipiu la 8 oraşe din republică, printre care şi oraşului Orhei.
Discuții despre acordarea statutului de municipiu pentru orașele Orhei, Cahul,Soroca și Ungheni au fost lansate încă în anul 2012.
În iulie 2014, Parlamentul votase în prima lectură un proiect de lege în acest sens, iar pentru lectura finală se propunea ca acest statut să fie oferit și orașelor Edineţ, Hînceşti şi Străşeni.
Până la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, legea așa și nu a ajuns să fie dezbătură în a doua lectură.
În urma votului de astăzi , mu nicipii au devenit Cahul, Ceadâr-Lunga, Edineț, Hâncesti, Orhei, Soroca, Strășeni, Ungheni devin municipii. Prin acordarea statutului de municipiu, acestor oraşe le vor rămâne cu 40% din suma impozitelor pe venit.
În localităţile fără acest statut, se păstrează cota de 20 la sută din impozitul pe venit. De menționat este că orașele date vor primi statut de municipiu odată cu publicarea legii în Monitorul Oficial.
Datorită reformei teritorial-administrative din 1998, mai multe orașe din republică, printre care și Orhei, au avut in perioada anilor 1998-2003 statut de municipiu – reşedinţă de judeţ. Din componența municipiului Orhei atunci făceau parte localitățile Bolohani și Pohorniceni.
A urmat însa o contrareformă care a desfiinţat judeţele şi a reînfiinţat raioanele, iar în republică și-au păstrat statutul de municipiu doar Chişinău, Bălţi, Comrat, Bender şi Tiraspol.