Oamenii Partidului Șor lucrează noaptea, iar dimineaţa Orheiul se trezeşte într-un tufiş de afişe. Deși Inna Popenco a fost eliminată din cursa pentru prezidențiale, materialele care o promovează continuă să ocupe garduri, stâlpi, pereţi, trotuare şi alte spaţii de unde mesajul ei poate sări în ochii alegătorilor. În plus, în ultimele zile, orașul a fost împânzit de afișe noi, pentru boicotarea alegerilor.
Invazie publicitară, în lipsa panourilor publicitare
Inna Popenco s-a evidențiat în această cursă electorală prin campania de publicitate stradală agresivă desfășurată la Orhei – orașul condus de Ilan Șor, primarul anchetat în dosarul “Jaful Secolului”. Asta, în condițiile în care, anul trecut, la doar o lună şi jumătate de la instalarea în fotoliul de primar, Ilan Șor a dispus ca autorizaţiile de amplasare a 52 de dispozitive de publicitate exterioară din oraș să fie retrase. Şor şi-a explicat atunci decizia prin necesităţi urbanistice şi a promis public că va înlocui panourile publicitare vechi cu altele, moderne.
804 Cu Privire La Retragerea Autorizatiei de Amplasare by Orhei on Scribd
Locurile panourilor eliminate sunt, însă, goale și acum. Totuşi, un panou a supraviețuit: cel al unui local de agrement luxos unde, în octombrie trecut, şi-a sărbătorit ziua de naştere soţia primarului de Orhei, interpreta rusă Jasmin.
Iar rezultatul demontării panourilor publicitare a fost sărăcirea bugetului local, în ultimele luni ale anului trecut, cu 58.000 de lei, din cei 450.000 lei care urmau să fie încasați din amplasarea publicităţii pentru întregul an 2015.
Cu toate acestea, după modelul consacrat în campania electorală de la locale, Ilan Şor continuă să se prezinte în ipostaza de primar-investitor. Şi în această campanie, Şor este înfăţişat pe mai multe bannere electorale alături de candidata la preşedinţie, Inna Popenco.
Un astfel de banner imens, în care cei doi promit locuinţe sociale pentru tineri şi medicină gratuită pentru toţi, acoperă un întreg perete al unei clădiri dărâmate şi părăsite din centrul oraşului Orhei.
Monopolizarea spațiilor publice
Ilan Şor privea la orheieni de la înălţimea bilboardurilor şi în campania alegerilor locale din 2015. Atunci, printr-o fulgerătoare prestaţie electorală, acesta a reuşit să devină lider printre pretendenţii la fotoliul de primar în privința publicității stradale, amplasată inclusiv pe zecile de panouri private de pe străzile oraşului.
În această campanie electorală, în lipsa panourilor publicitare de odinioară, candidata susținută de Șor pentru cea mai înaltă funcție în stat, Inna Popenco, a monopolizat pereţii, stâlpii, gardurile şi alte locuri aglomerate din Orhei.
Publicitatea pentru Popenco s-a făcut prin intermediul unei diversităţi de dispozitive – bannere, afişe, postere. Pentru acestea s-au cheltuit mai bine de o treime din cele aproape 3 milioane de lei (suma exactă – 2 851 785, 29 lei) declarate de candidată la CEC. Iar pentru afişele şi posterele din categoria “alte articole promoţionale” s-au cheltuit în total alţi peste 200.000 de lei.
În rapoartele de la CEC figurează 11 firme cărora li s-ar fi plătit aproape 800.000 lei pentru amplasarea materialelor publicitare pe panouri până pe 14 octombrie, iar până pe 22 octombrie – încă alți peste 100.000 lei .
Doar numele a două firme pot fi văzute, însă, pe o parte din producţia publicitară din Orhei, alături de tiraj, dată şi mențiunea că serviciile au fost achitate din fondul electoral. Una dintre acestea este Nova-Imprim SRL care a tipărit posterele lipite în staţiile de transport public și pe microbuzele de pe rutele urbane de călători.
Cea de-a doua, Total-Media SRL, apare pe trei cuburi publicitare de dimensiuni impresionante care au fost amplasate direct pe trotuarele străzilor cu cel mai intens trafic pietonal şi automobilistic şi pe două tipuri de bannere.
Total-Media ocupă locul trei între companiile care au câştigat cel mai bine din contractele cu Popenco. Potrivit celor trei rapoarte financiare de la CEC, societatea a încasat din publicitatea electorală a acesteia peste 200.000 lei. Andrei Spatari, directorul Total-Media SRL, susține că firma sa nu a avut nicio legătură cu amplasarea producţiei publicitare în oraşul Orhei, ci doar cu confecţionarea și tipărirea acesteia.
Afişaj electoral, sub incidenţa Codului Electoral şi al celui Contravenţional
Afişajul electoral al Innei Popenco a fost amplasat nu doar în locuri şi pe suporturi diferite, ci şi pe imobile private.
Porţile, pereţii şi gardurile ale zeci de agenţi economici şi ale foarte multor gospodării au fost transformate în platforme de publicitate electorală. Nu au fost ocolite nici suprafeţele proprietate publică. Printre acestea – Biblioteca pentru copii “Ion Creangă”, Grădiniţa pentru copii nr.12, staţiile de transport public, podurile, gardurile terenurilor sportive, sau cele ale pieţelor din cartierele Nordic şi Nistreana care sunt filiale ale I.M. Achiziţii, Comerţ şi Pieţe
Solicitat să comenteze această situaţie, şeful Echipei Analiză a misiunii de observare Promo-LEX a alegerilor prezidenţiale, Igor Bucătaru, a declarat că amplasarea publicităţii electorale în staţiile de transport public, pe stâlpi, garduri, pereţi, pe alte construcții şi dispozitive proprietate publică este interzisă. Potrivit expertului, astfel de cazuri cad sub incidenţa Codului Electoral, interdicţiile fiind indicate de CEC într-un Regulament special.
Aceste încălcări ale legislaţiei electorale cad şi sub incidenţa Codului Contravenţional, iar înlăturarea afişajului electoral neautorizat este responsabilitatea organelor de menţinere a ordinii publice şi a administraţiei publice locale, a menţionat Bucătaru.
Inspectoratul de Poliţie Orhei, de la care am cerut informaţii despre acţiunile întreprinse pentru înlăturarea afişajului electoral neautorizat, a precizat că s-a autosesizat în 10 cazuri şi a amendat cu 30 de u.c. patru persoane, surprinse noaptea afișând materialul de publicitate electorală în alte locuri decât cele stabilite. Serviciul de presă al IP Orhei a mai menţionat că, pentru înlăturarea afişajului neautorizat, au fost expediate sesizări administraţiei publice locale.
La rândul său, preşedintele Consiliului Electoral de Circumscripţie Raională Orhei (CECER), Alexandru Malai, a declarat că Poliţia a informat şi CECER despre o serie de nereguli electorale, dar nu a primit nicio contestaţie pe care consiliul ar avea obligaţia să o examineze conform competenţei.
Mister în jurul amplasării publicităţii
La mijlocul lunii octombrie, administraţia bibliotecii pentru copii “Ion Creangă”, situată chiar în centrul Orheiului, şi cea a grădiniţei nr.12 din cartierul Lupoaica au descoperit că pe pereţii și pe gardul celor două instituţii se face publicitate electorală pentru Inna Popenco
Galina Rînja, directorul bibliotecii, a declarat că nimeni nu a văzut când şi cine a ataşat două bannere pe faţada clădirii şi nici cine le-a scos mai apoi
Nici Natalia Ghatiuc, una dintre angajatele grădiniței, nu a putut spune cum au apărut două bannere electorale pe gardul instituţiei. Potrivit acesteia, totul s-a întâmplat în weekend-ul când ea a transmis cheile membrilor biroului Secţiei de votare nr. 8 care tocmai îşi începuse activitatea în localul acestei instituţii preşcolare.
Şi mai mult au ieşit, însă, în evidență zecile de bannere de mărimi impresionante, întinse deasupra străzii V. Lupu din centrul oraşului şi străzii 31August care intersectează cartierul Slobozia Doamnei. Afișe electorale au fost amplasate și pe zeci de dispozitive publicitare montate pe stâlpii de electricitate de pe străzile Unirii, Eliberării, 31 August.
GasNaturalFenosa, de la care am încercat să aflăm dacă pilonii de electricitate sunt proprietatea companiei şi în ce condiţii aceştia ar fi fost oferiţi unui concurent electoral pentru montarea dispozitivelor publicitare, nu a răspuns deocamdată la solicitarea de informaţii.
Nu au fost foarte rezultative nici alte încercări de a obţine informaţii despre cei care au amplasat materialele publicitare ale Innei Popenco la Orhei şi dacă locurile de amplasare au fost autorizate.
Ce spun reprezentanții partidului lui Şor
Trezorierul ex-candidatei Popenco, Vladimir Anufriev, a precizat că de amplasare nu s-a ocupat nici una dintre firmele incluse în rapoartele financiare, ci “наши” (ai noştri – traducere din l. rusă).
La rândul lui, reprezentantul Innei Popenco la CEC, Victor Perţu, (manager-şef al Regiei Apă-Canal Orhei, întreprindere fondată de Consiliul orăşenesc Orhei) a susținut că nu deţine informaţia pe care i-am solicitat-o și nu a dorit să ofere datele de contact ale persoanei responsabile. Ne-a sfătuit să mergem la staff-ul electoral din Orhei.
La staff-ul electoral, unul dinre liderii echipei, Veaceslav Zaporojan (manager-şef al Î.M. Servicii Comunal-Locative Orhei, subordonată Primăriei) a declarat că despre amplasarea publicităţii ar putea să vorbească Pavel Verejanu (liderul fracţiunii majoritare din Consiliul orăşenesc Orhei), dar a refuzat să ne pună la dispoziție un contact al acestuia.
…şi Primăria lui Şor
Până în prezent Primăria Orhei nu a transmis un răspuns la solicitarea de informaţii adresată pe 17 octombrie prin care ceream şi copia unui document unde sunt enumerate locurile special stabilite pentru afişaj electoral.
Documentul este o anexă la o dispoziţie pe care viceprimarul Viorel Dandara a semnat-o pe 16 septembrie, dar această parte importantă a Dispoziţiei e de negăsit atât pe site-ul oficial, cât şi pe panoul informativ al Primăriei
Între timp, pe 20 octombrie, cei trei viceprimari de Orhei, împreună cu Inna Popenco, au inaugurat festiv în cartierul Nordic al oraşului al cincilea magazin social, după altele patru care sunt întreţinute de “Î.M. Achiziţii, Comerţ şi Pieţe”.
Înainte de aceasta, Popenco a mai avut o serie de ocazii să apară în compania viceprimarilor la sărbători şi evenimente inaugurale, fiind promovată şi pe site-ul oficial al Primăriei.
La aceste evenimente organizate în campania electorală nu a putut participa însă și şeful de partid al Innei Popenco, primarul de Orhei, Ilan Şor, care se află în arest la domiciliu. Acesta este acuzat, într-un dosar penal, de obţinerea prin înşelăciune a peste 5 miliarde de lei de la Banca de Economii şi de spălarea acestei sume prin companii offshore.
Aceleaşi afişe au ocupat şi panourile autorizate
Am aflat care sunt locurile stabilite de Primărie pentru afişajul electoral după o discuție cu Nicanor Pulbere, inginer-şef la I.M. Servicii Comună Locative (SCL) Orhei. Potrivit acestuia, câte un panou destinat afişajului electoral a fost instalat în 5 cartiere ale oraşului.
Pulbere a spus că şi el a fost surprins de avalanşa afişajului electoral care a împânzit Orheiul şi că nici el nu ştie cine şi când a amplasat atâtea bannere şi alte materiale publicitare. A presupus că s-a lucrat noaptea şi a negat că SCL Orhei a fost implicat în lucrările respective.
Nicanor Pulbere a admis, însă, că un autoturn care, acum câteva zile, a fost observat la un banner întins deasupra străzii 31 August aparţine SCL Orhei, dar a declarat că muncitorii lucrau la luminile stradale.
Nicanor Pulbere a răspuns întrebărilor în locul managerului-sef al SCL Orhei, Veaceslav Zaporojan, care nu va fi la serviciu până la 1 noiembrie. Pe 22 octombrie, Zaporojan şi alţi câţiva directori ai întreprinderilor municipale, dar şi consilierii din fracţiunea majoritară a lui Şor din Consiliul orăşenesc, s-au aflat la Curtea Supremă de Justiţie, protestând împotriva excluderii Innei Popenco din campania electorală.
Invazie publicitară pentru boicotarea alegerilor prezidenţiale
Cu opt zile înainte de alegeri, Curtea Supremă de Justiţie a decis excluderea Innei Popenco din cauza că aceasta, în scopul procurării cardurilor de membru pentru magazine sociale, a folosit bani pe care nu i-a inclus în raportul financiar prezentat la CEC. Inna Popenco, dar şi Ilan Şor s-au arătat indignaţi de decizia CSJ, au afirmat, în declarații de presă, că decizia este nentemeiată şi nedreaptă şi au făcut apel la boicotarea alegerilor prezidenţiale din 30 octobrie.
După chemările declarative nu au întârziat şi apelurile de boicotare a alegerilor, propagate stradal. Miercuri
dimineața, cu patru zile înainte de alegeri, Orheiul s-a trezit cu bannere care cheamă la boicotarea scrutinului prezidenţial. Acestea au un fundal roşu intens şi au înlocuit o parte din bannerele electorale ale Innei Popenco, întinse deasupra străzii Vasile Lupu din centrul oraşului.
Viceprimarul Reghina Apostolova a declarat că amplasarea noii producţii publicitare a fost autorizată de Primărie. Aceasta a adăugat, însă, că nu ştie cui anume i-a fost eliberată autorizaţia, iar din conţinutul imenselor bannere este imposibil de identificat cine este autorul apelului de boicotare a alegerilor.
Între timp, afişe pro-boicot au apărut pe stâlpii de electricitate, iar foi volante – la uşile şi porţile locuitorilor Orheiului. Spre deosebire de bannere, pe acestea este imprimat logo-ul Partidului Şor, dar nu şi tirajul şi tipografia unde au fost realizate.
autor: Tatiana Djamanov
Acest articol este publicat în cadrul proiectului “Jurnalism de Calitate pentru Democrație” implementat în baza unui grant acordat de către Uniunea Europeană. Suma grantului oferit de Uniunea Europeană va acoperi 90% din costurile totale ale proiectului. Co-finanțarea proiectului “Jurnalism de Calitate pentru Democrație” pentru anul 2016 este asigurată de Biroul pentru Drepturile Omului și Muncă din cadrul Departamentului de Stat al SUA. Opiniile și constatările exprimate aparțin autorului și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.