Select your Top Menu from wp menus

Armand Goșu: „Aceste alegeri pot fi un punct de plecare pentru o tranziţie mult aşteptată, şi care trebuie odată să pornească în R Moldova”

Liderul democraților Marian Lupu a anunțat că se retrage în favoarea unui candidat „pro-european”, pe care nu l-a numit. La un briefing la sediul PDM el a spus: „Este o decizie tactică bazată pe responsabilitate politică. Are la bază un obiectiv important: de a sprijini ajungerea la funcția de președinte a unui om care va continua proiectul european”, vorbind în compania vicepreședintelui PDM, coordonatorul coaliției de guvernare Vlad Plahotniuc. Cum se văd din România evoluțiile politice de la Chișinău? Un interviu cu analistul politic de la București, Armand Goşu, expert pe spațiul ex-sovietic.

Europa Liberă: Marian Lupu s-a retras din cursa prezidențială, spunând că este o retragere tactică, ce are la bază obiectivul de a sprijini ajungerea în funcția de șef de stat a unui om care ar putea să continue proiectul european. Declarația fost făcută în prezența domnului Plahotniuc. Cine a luat decizia: domnul Lupu sau domnul Plahotniuc? Și ce se citește printre rândurile acestei declarații?

Armand Goșu: „Probabil că se citește disperare. Disperare că Marian Lupu, candidatul PDM, stă foarte prost în sondaje și s-a luat decizia retragerii lui. Dacă era cel mai bine plasat candidat pentru turul doi, cu siguranță că echipa PDM, Marian Lupu însuși nu s-ar fi retras pentru că ar fi sperat la o victorie în turul doi. Numai că în turul doi, el cu Dodon, ar fi o finală de coșmar, nici unul, nici altul nu polarizează electoratul. Și riscam să avem niște alegeri care aparent nu ar fi avut nicio miză, între doi „pupili” ai lui Voronin, nu între doi politicieni interesanți care aveau de transmis emoții electoratului. Ce se ascunde? Se ascunde eșecul candidaturii PDM, eșecul candidatului Marian Lupu. Și, după mine, este și un cadou otrăvit pentru că, făcând declarația că te retragi în favoarea candidatului de dreapta cel mai bine plasat, Maia Sandu, tu, practic, o îngropi pe Maia Sandu.”

Europa Liberă: Ziceți aceasta pentru că, până acum, Maia Sandu insista pe ideea că Moldova trebuie să scape de oligarhie, iar votul din partea oligarhiei ar putea să ajungă la Maia Sandu?

Armand Goșu: „Exact. Practic, e în contradicție cu întreaga campanie electorală făcută de Maia Sandu până în acest moment. Am intra într-o zonă de schizofrenie totală. Maia Sandu și-a construit campania pe mesaje antioligarhice, anticorupție, necesitatea reformelor, și acum șeful corupților în Moldova, cel puțin, în percepția opiniei publice, omul cel mai detestat, vine din spatele unui candidat care se retrage și spune că își retrage candidatul, cum ar veni, în favoarea Maiei Sandu. Deci, înseamnă că e un atac direct la electoratul Maiei Sandu, care va pica pe gânduri: să mai votez cu Maia Sandu, dacă o susține însuși Plahotniuc?ʾ”

Europa Liberă: Toată armata de loialiști de prin teritoriu va urma gestul candidatului PDM?

Armand Goșu: „Nu, nu, nu. Nu, e exclus așa ceva. Problema candidatului PDM tocmai aceasta este, că el nu are un electorat propriu-zis. Deci, eu nu știu despre ce electorat discutăm. În mod rațional, dacă ar fi să facem o analiză, după ceea ce s-a întâmplat, ar fi trebuit să ne gândim la profilul electoratului domnului Lupu, el nu se transferă mecanic dintr-o parte în alta, de la un candidat la altul. Şi să spunem, acest electorat ar putea vota, mai degrabă, cu Dodon sau, mai degrabă, cu Maia Sandu, crede în valori europene şi altceva. Numai că, care e electoratul lui Lupu?”

Europa Liberă: Mai apare o întrebare. Ce raţiune de existenţă mai are Republica Moldova, dacă unii spun că decizia s-ar fi luat la Washington? De exemplu, Igor Dodon sugerează că e implicarea Statelor Unite ale Americii. Alţii spun că ar fi Federaţia Rusă cu o manevră în sprijinul socialistului Igor Dodon. Mai sunt şi voci care admit că şi Uniunea Europeană a avut un cuvânt de spus, dar şi România nu este de neglijat, ca ţară. Mai rămâne oare Republica Moldova un stat care îşi poate decide soarta? Cineva la Chişinău poate lua decizii?

Armand Goșu: „Toate aceste decizii s-au luat la Chişinău. Şi se iau la Chişinău în continuare. Nici la Washington, nici la Bruxelles, nici la Bucureşti. Că se iau tipul acesta de decizii, cum se iau, aceasta ţine de construcţia instituţională a Republicii Moldova. În momentul în care ar exista instituţii puternice, Procuratura Anticorupţie serioasă, persoanele care sunt implicate în luarea unor astfel de decizii nu ar fi trebuit de multă vreme să fie în libertate. Aud şi eu acest refren, că ar fi promis nu ştiu cui la Washington, că la Bucureşti s-ar fi discutat nu ştiu ce afacere. Nu, nu cred. Nimeni nici la Washington, nici la Bucureşti nu-i va cere oligarhului şef al Moldovei ceva de genul acesta. Şi haideţi să vedem comportamentul lui. Nu e prima dată când sunt mişcări din acestea bruşte, când sunt retrase piese importante de pe tabla de şah, în 2014, au mai fost şi cu alte ocazii. Acele mişcări au fost inspirate de Washington? Nu. În momentul acesta, pe o analiză, e drept, foarte sumară, eu cred că Maia Sandu este cea care are de pierdut de pe urma retragerii lui Marian Lupu din cursa electorală, iar Dodon este cel care are de câştigat.”

continuarea pe europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/armand-gosu-aceste-alegeri-pot-fi-un-punct-de-plecare-pentru-o-tranzitie-mult-asteptata-si-care-trebuie-odata-sa-porneasca-in-r-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19