Select your Top Menu from wp menus

Mihai Ghimpu spune cum se va investiga furtul miliardului dacă ajunge preşedinte

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, candidat la funcţia de preşedinte, susţine că furtul miliardului din sistemul bancar moldovenesc trebuie investigat de instituţiile de resort din SUA, care au atribuţii de a efectua investigaţii la nivel internaţional. Politicianul a promis că, atunci când va fi ales în calitate de şef al statului, va transmite un demers către autorităţile din SUA pentru a autoriza investigarea furtului, transmite IPN.

Mihai Ghimpu a precizat că au trecut doi ani de când s-a aflat despre furtul din sistemul bancar şi, în opinia sa, mai este un an până când toate urmele vor dispărea şi va fi imposibil de descoperit banii. Politicianul declară că a consultat experţi şi a aflat că FBI-ul american poate efectua investigaţii la nivel internaţional şi, spre deosebire de Kroll, poate sechestra banii descoperiţi.

Preşedintele PL afirmă că acum, în calitate de deputat, nu poate adresa un astfel de demers către SUA, dar preşedintele ar avea astfel de atribuţii. Totuşi, în calitate de deputat, Mihai Ghimpu promite că va înregistra două iniţiative legislative cu scopul recuperării banilor furaţi din sistemul bancar.

Mihai Ghimpu mai spune că va cere procurorului general să-i cerceteze penal pe toţi cei implicaţi în acest furt – de la membrii Guvernului de atunci, până la membrii consiliului de administraţie al BNM.

Preşedintele PL a subliniat că, dacă Republica Moldova ar fi fost membră a NATO şi UE, acest furt nu ar fi fost posibil, deoarece statutul de membru ar fi însemnat securizarea sistemului bancar naţional.

Ministrul transporturilor, Iurie Chirinciuc, care anterior a fost membru al Comisiei parlamentare de anchetă privind furtul din sistemul bancar, a spus că toate organele au informat conducerea ţării despre situaţia din sistemul bancar al ţării, dar nu s-a acţionat. Dacă ar fi fost la conducere un preşedinte ca Mihai Ghimpu, acesta nu ar fi admis furtul. În acelaşi timp, Chirinciuc e de părere că în 2013 liberalii au fost eliminaţi de la guvernare pe motiv că nu erau comozi celor ce jefuiau sistemul bancar.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/mihai-ghimpu-spune-cum-se-va-investiga-furtul-miliardului-daca-ajunge-presedinte/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19