Select your Top Menu from wp menus

Preşedintele Curții Constituționale are un SALARIU de 24 mii lei şi posedă un spaţiu COMERCIAL cu valoarea de peste 2 milioane lei

Salariul pentru anul trecut al Președintelui Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a constituit 297 797, 64 de lei, ceea ce ar însemna în jur de 24 de mii de lei pe lună. În declaraţia de avere pentru perioada în cauză, Tănase a indicat o singură maşină – Lexus, pe care a procurat-o în 2012, cu 164 mii lei.

În document mai figurează un imobil cu suprafaţa de 275m3 metri pătraţi, situat în Chisinau, în posesia căruia preşedintele CC a intrat în anul 2015. Acesta eun spaţiu comercial cu o valoare cadastrală de 2 387 845 lei, dat în chirie unor locatari. Alexandru Tănase a declarat pentru portalul Moldovacurata.md că a moştenit imobilul după decesul tatălui său, fără să plătească niciun leu.

Comentariul i-a fost solicitat magistratului din cauza că acesta a scris în declaraţie că a obţinut imobilul prin tranzacţie de vânzare-cumpărare şi ţinându-se seama de faptul că un an mai înainte, în 2014, familia Tănase a procurat un apartament costisitor, care valorează 1,7 milioane. lei

Alexandru Tănase este președinte al Curții Constituționale din luna octombrie 2011. Anterior a fost avocat și ministru al Justiției (septembrie 2009 – mai 2011).