Select your Top Menu from wp menus

Și România a interzis importurile de carne de porc din Moldova

După Rusia, și România a interzis importurile de carne şi produse din carne de porc din Republica Moldova. Anunţul a fost făcut de către ministrul agriculturii, Achim Irimescu, transmite IPN.

Potrivit oficialului, autorităţile române au luat această măsură după ce în Moldova şi Ucraina au fost confirmate cazuri de pestă porcină africană, o boală împotriva căreia nu există vaccin. Interzicerea importurilor, inclusiv prin micul trafic, e o măsură obligatorie, dar nu fereşte cu totul de pericol. „Virusul poate pătrunde în două moduri: transportat de cetăţeni în alimente care conţin carne de porc infestată şi porcii mistreţi. Din păcate, partea care ţine de porcii mistreţi reprezintă circa 70% din risc”, a explicat ministrul român al agriculturii.

Potrivit lui Achim Irimescu, dacă boala ajunge pe teritoriul României, vor fi pierderi de milioane de euro. Nu există un vaccin împotriva pestei porcine, aşa că animalele trebuie sacrificate, iar cadavrele – incinerate. În plus, România ar avea interdicţie să exporte în Uniunea Europeană, în condiţiile în care abia a obţinut deschiderea pieţei, după o interdicţie de mai mulţi ani.

Şi Federaţia Rusă a interzis importul de carne de porc din Moldova, după ce două focare cu suspiciune de infectare cu virusul pestei porcine au fost depistate în satele Moşana şi Cernoleuca din raionul Donduşeni pe 22 septembrie. Prezenţa pestei a fost confirmată de Laboratorul Central din Madrid, Spania.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/si-romania-a-interzis-importurile-de-carne-de-porc-din-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19