Select your Top Menu from wp menus

Moldova ocupă locul doi în lume cu cel mai înalt consum de alcool

Republica Moldova este pe locul doi în lume cu cel mai înalt nivel de consum de alcool pe cap de locuitor. Consumul de alcool rămâne factorul determinant numărul unu de deces sau dizabilitate şi poate cauza peste 60 de tipuri diferite de afecţiuni sau stări patologice, inclusiv traumatisme, tulburări mentale şi de comportament, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

În anul 2014, costurile sociale ale consumului de alcool se ridicau la circa 111,8 milioane de lei, ceea ce a constituit 1% din PIB-ul statului. La sfârşitul anului 2015, sub supraveghere medicală în instituţiile narcologice din republică se aflau peste 46 de mii de bolnavi de alcoolism cronic, 622 de bolnavi cu psihoze alcoolice, precum şi 5627 în evidenţă preventivă în legătură cu abuzul de alcool. Anual în Republica Moldova circa 40 de persoane mor în accidente rutiere produse în stare de ebrietate, iar circa 200 de persoane rămân traumatizate  în rezultatul acestora.

În scopul alinierii legislaţiei naţionale în domeniul controlului alcoolului la legislaţia UE şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Ministerul Sănătăţii va promova completări şi modificări la un şir de acte legislative. Aceste documente vor interzice promovarea şi publicitatea băuturilor alcoolice prin intermediul audiovizualului.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/moldova-ocupa-locul-doi-in-lume-cu-cel-mai-inalt-consum-de-alcool/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19