Aflat în vizită la Nisporeni, premierul Pavel Filip a fost huiduit astăzi de simpatizanții opoziției. Potrivit unei înregistrări video difuzată online, câțiva protestatari înarmați cu vuzuzele au fluierat în urma primului ministru și au strigat „întoarceți miliardul”, în timp ce Filip intra în sediul Consiliului Raional. Câțiva bărbați în civil i-au împiedicat pe protestatari să se apropie de premier. Filip s-a întâlnit ulteriori cu autoritățile raionale, cerându-le să contribuie la „asigurarea stabilității”. Un comunicat guvernamental îl citează pe Filip justificând din nou adoptarea rapidă a legii prin care bugetul de stat preia costurile fraudelor bancare.
sursa: europalibera.org