Select your Top Menu from wp menus

Mihai Ghimpu: Unirea este unica soluţie de a scăpa de toate problemele

Unirea Republicii Moldova cu România este unica soluţie pentru toate problemele. Declaraţia a fost făcută de către candidatul PL la alegerile prezidenţiale, Mihai Ghimpu, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi”, de la postul de televiziune „TVR Moldova”, transmite IPN.

„Numai unindu-ne vom scăpa şi de corupţie, şi de justiţie ineficientă, şi de furturi din bănci. Şi de sărăcie. Doar aşa vom avea o viaţă mai bună. Proiectul a eşuat. Timp de un sfert de secol nu am reuşit nimic. Noi nu avem economie, nu avem investiţii, oamenii nu au cum să trăiască mai bine”, a declarat Ghimpu.

Liderul liberal se arată optimist că unirea este posibilă, chiar dacă majoritatea cetăţenilor, potrivit sondajelor, optează pentru păstrarea statalităţii. ”Atunci când începusem lupta de eliberare naţională, pentru limbă şi alfabet, nimeni nu credea că vom reuşi. Atunci când am votat Declaraţia de independenţă, majoritatea eram conştienţi că votăm un pas spre unirea cu România. Însă puterea a fost preluată de persoane, care au condus ţara în altă direcţie. Acum oamenii noştri au ajuns ca să muncească pe pământul celor care i-au umilit, în Rusia”, a adăugat Ghimpu.

În cadrul emisiunii, preşedintele PL a adus acuzaţi în adresa mass-media pentru că ar avea o atitudine compătimitoare faţă de persoanele reţinute pentru furtul din sistemul bancar: „Presa apără bandiţi ca Platon şi Filat, îi jeleşte. Iar sărmanilor oameni nu le ajunge de mâncare şi de îmbrăcat din cauza celor care au furat”.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/mihai-ghimpu-unirea-este-unica-solutie-de-a-scapa-de-toate-problemele/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19