Un bărbat din Sirota, Orhei şi-a dat foc la propria casă în încercarea de a-şi pune capăt zilelor. Intenţia morbidă a fost curmată de intervenţia pompierilor şi poliţiştilor din Orhei.
Potrivit Direcţiei Situaţii Excepţionale Orhei, pompierii au fost alertaţi în seara zilei de ieri, despre faptul că o casă din Sirota a luat foc. Echipa de salvatori care s-a deplasat la faţa locului a trebuit să lupte nu doar cu flăcările, dar şi cu stăpânul casei, care i-a şi dat foc. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani se afla în interiorul locuinţei şi nu permitea pompierilor să lichideze incendiul. Gospodarul a fost imobilizat de angajaţii IP Orhei şi reţinut, iar pompierii au lichidat incendiul.
Potrivit sursei citate, din spusele vecinilor bărbatul a fost parasite de soţie, din cauza certurilor frecvente.
În afară de această intervenţie mai ieşită din comun, pompierii au lichidat pe parcursul zilei de sâmbătă încă 8 incendii de vegetaţie.