Select your Top Menu from wp menus

Averile functionarilor din intreprinderile de stat sa devina cunoscute!


Funcţionarii din întreprinderile de stat ar putea fi obligaţi să-şi facă publice averile

Liberal-democratul Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei centrale de control a declaraţiilor cu privire la venituri, vrea să oblige angajaţii întreprinderilor de stat să-şi declare veniturile de rînd cu funcţionarii publici. Potrivit lui, conducătorii acestor întreprinderi ar trebui şi să le facă publice, aşa cum o fac demnitarii de stat.

În mod special, Ioniţă s-a referit la întreprinderile cu capital de stat, precum Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, Aeroportul Internaţional Chişinău, Banca Naţională a Moldovei şi altele.

Potrivit lui, numărul persoanelor din cadrul acestor instituţii se ridica la circa 20 de mii, iar salariile conducătorilor acestora variază între 500 de mii şi 1 milion de lei pe an. “Dorim să le explicăm, că ei trebuie să îşi asume acest disconfort”, a explicat Ioniţă.

Deputatul nu a precizat dacă va înainta o iniţiativă legislativă în acest sens sau doreşte ca persoanele vizate să facă acest pas din propria iniţiativă.

La moment, legea nu obligă angajaţii întreprinderilor de stat să-şi facă publice veniturile.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/averile-functionarilor-din-intreprinderile-de-stat-sa-devina-cunoscute/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19