Select your Top Menu from wp menus

Reacții la aniversarea celor 25 de ani de independență la Chișnău

Modul în care s-a desfășurat marcarea celor 25 de ani de independență în centrul capitalei a născut mai multe reacții și în presă. Editorialistul Victor Ciobanu scrie în Ziarul Național că sărbătoarea a fost doar pentru câteva sute de oameni. Autorul menționează că „deși de la tribună moderatorul vorbea despre o horă mare, pentru toată țara, în afară de oficiali și dansatori nu se vedea nimeni în Piața Marii Adunări Naționale”. Piața, mai scrie editorialistului, a fost „îngrădită de jur-împrejur cu un gard păzit de trei cordoane de poliţişti ca pe timpurile URSS-ului”. În opinia lui Victor Ciobanu, ceea ce a fost în piață, este rupt exact de pe timpurile Uniunii Sovietice. Dansuri și muzică, popor fericit, dar doar la televizor.

Și Vitalie Călugăreanu scrie pentru DW că autoritățile „au organizat o paradă militară din bani publici, dar la care au avut acces doar oficialii și dansatorii”. Jurnalistul crede că în așa fel autoritățile s-au asigurat că nu vor fi huiduite de cetățeni. În materialul său, Vitalie Călugăreanu trece în revistă mai multe incidente care au avut loc, printre care și interzicerea accesului unor semnatari ai Declarației de Independență la monumentul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde au vrut să depună flori. Sunt citate și opiniile reprezentanților guvernării. Andrian Candu, președintele Parlamentului, a declarat de pe scenă că nu înțelege cum cineva poate să protesteze atunci când se intonează imnul. Iar Ministrul Apărării, Anatol Șalaru, a sugerat că protestele au fost organizate de Moscova, se mai arată în articolul semnat de Vitalie Călugăreanu.

Dar se pare că nu doar economia este o problemă pentru Republica Moldova, după cei 25 de ani de independență, dar și legile. Pe portalul tribuna.md, Dumitru Spătaru scrie că poporul ar trebui să aibă dreptul nu doar să aleagă Parlamentul, dar și să poată iniția dizolvarea acestuia. „ Cetăţenii pot iniţia demiterea oricărui primar şi chiar a Preşedintelui ţării, dar de Parlament nu se pot atinge. Cu alte cuvinte, Parlamentul a limitat la maximum posibilităţile de a fi dizolvat. Legislativul s-a autodeclarat un fel de vacă sfîntă şi nu permite nimănui să atenteze la comoditatea deputaţilor”. Autorul crede că, mai alex în contextul în care „avem un Parlament care nu este expresia voinţei exprimate la ultimele alegeri parlamentare”, cetățenii ar trebui să poată să inițieze dizolvarea legislativului, lucru omis însă de Constituție și Codul Electoral, mai scrie Dumitru Spătaru.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/reactii-la-aniversarea-celor-25-de-ani-de-independenta-la-chisnau/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19