Rezultatele sesiunii suplimentare a examenelor de bacalaureat, pe care le-au susţinut candidaţii din raionul Orhei, arată mai bine decât cele ale sesiunii de bază. Rata medie de promovare este mai înaltă, iar unul din liceele de la Orhei nu a avut nic un candidat respins.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, la sesiunea suplimentară, care s-a încheiat săptămâna curentă, au fost admişi 383 de elevi din liceele de la Orhei, iar 335 din aceştia şi-au adjudecat diplomele de bacalaureat. Rata generală de promovare a examenelor a constituit 87,47% sau cu peste 18% mai mult faţă de sesiunea de bază.
Numărul total al elevilor-orheieni care au picat sesiunea suplimentară se ridică la 48, dar printre aceştia nu se află niciun licean din Susleni. Asta, pentru că toţi cei 16 candidaţi de la liceul Vasile Lupu din Susleni au luat note pozitive, chiar dacă nota medie pe această instituţie este de doar 6,05 , fiind cea mai mică în raport cu alte licee din raionul Orhei.
Cea mai bună nota medie la examenele din sesiunea suplimentară a BACului este 6,85 şi îi revine liceului din Peresecina. Urmează liceele din oraşul Orhei – Ion Luca Caragiale şi Onisifor Ghibu, care au înregistrat note medii de 6,8 şi respectiv 6,7.
Mai multe date despre rezultatele examenelor din sesiunea suplimentară de bacalaureat, susţinute de candidaţii din cele 7 licee teoretice şi două colegii din Orhei sunt prezentate într-un tabel care poate fi văzut pe site-ul nostru.