Italia va oferi suport în procesele de reformare a sectorului justiției din Republica Moldova. Declarația a fost făcută de ambasadorul italian la Chișinău, Enrico Nunziata, în cadrul unei întrevederi cu ministrul justiției, Vladimir Cebotari, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției, ambasadorul și-a arătat deschiderea pentru oferirea unei expertize a autorităților italiene în procesul de reformare a justiției Republicii Moldova, specificând experiența vastă a acestora pe segmentul combaterii spălării de bani, crimei organizate și mafiei din Peninsula Apennină. De asemenea, ambasadorul a acceptat semnarea unui memorandum de colaborare în domeniul dat.
De asemenea, Enrico Nunziata a propus realizarea unor vizite de studiu cu specialiști din domeniu, atât de la Ministerul Justiției, cât și de la instituțiile cooperante: Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, Curtea Supremă de Justiție, etc.
Vladimir Cebotari a subliniat că acțiunile și proiectele comune ale Italiei și Moldovei vor ajuta şi comunitatea de moldoveni din Italia. În cazul anumitor incidente provocate de diasporă, se va putea reacționa rapid pentru aplanarea conflictelor. Potrivit lui, intenția Moldovei este de a simplifica procesele din justiție prin intermediul on-line.