Select your Top Menu from wp menus

UNN: o instanță de la Kiev va decide miercuri dacă emite mandat de arest pe numele omului de afaceri moldovean Veaceslav Platon

Presa ucraineană relatează că o instanță de la Kiev va decide miercuri dacă emite mandat de arest pe numele omului de afaceri moldovean Veaceslav Platon, care a fost reținut luni în capitala Ucrainei pe baza unui mandat Interpol. Agenția ucraineană UNN care a difuzat știrea citează surse din justiția ucraineană. În vârstă de 42 de ani, Platon a fost reținut de Serviciul de Securitate al Ucrainei la câteva ore după ce Procuratura Anticorupție moldoveană îl anunțase în căutare internațională. Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a spus că autoritățile moldovene vor iniția procedura de extrădare a omului de afaceri, pentru că s-a stabilit o legătură între acesta, frauda de la Banca de Economii și operațiuni de spălare de bani „dintr-o altă țară”. După ce a fost anunțat în căutare, dar înainte de a fi reținut, Platon a declarat prin telefon Europei Libere că intenționează să publice dovezi ale implicării fruntașului democrat moldovean Vlad Plahotniuc în frauda de la Banca de Economii și alte infracțiuni. Partidul Democrat dominant în coaliția de guvernare moldoveană nu a comentat insinuările.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/unn-o-instanta-de-la-kiev-va-decide-miercuri-daca-emite-mandat-de-arest-pe-numele-omului-de-afaceri-moldovean-veaceslav-platon/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19