Deputații liberali-democrați de opoziție au furnizat opoziției socialiste semnăturile care îi lipseau pentru a depune o moțiune de cenzură împotriva activității Guvernului Filip. Liderul fracțiunii PLDM, Tudor Deliu, a spus că liberal-democrații au semnat moțiunea așa încât aceasta are sprijinul a 34 de deputați. Deliu a explicat decizia prin faptul că guvernarea a neglijat cererea PLDM ca premierul Pavel Filip să se prezinte în fața deputaților pentru a fi audiat. Dezbaterea de către Parlament a moțiunii, care a mai fost semnată de câțiva comuniști, este așteptată săptămâna viitoare. Pentru demiterea guvernului este nevoie de cel puțin 51 de voturi. Cu o zi mai devreme, Consiliul Coaliției de Guvernare din care fac parte PD, PL și foștii comuniști a îndemnat forțele pro-europene din Parlament aflate în opoziție, anume PLDM și PPEM, să coopereze cu puterea la implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Majoritatea de guvernare trebuie să adopte o serie de reforme până la sfârșitul lunii pentru a putea încheia un acord vital cu Fondul Monetar Internațional.
sursa: europalibera.org