În Armenia, continuă confruntarea între forțele de securitate și un grup de indivizi înarmați, la două zile după ce aceștia au ocupat o secție de poliție în capitala Erevan, ucigând un colonel de poliție. Atacatorii care mai au în captivitate patru polițiști ostateci, cer eliberarea unor politicieni de opoziție care ar fi fost întemnițați pe nedrept. Autoritățile armene au respins cererea. Generalul Hunan Poghosian, prim adjunct al șefului poliției armene, și-a exprimat speranța că se poate ajunge la o soluție prin negocieri. Dar oficialul a exclus mai devreme posibilitatea eliberării lui Jirair Sefilian, care a fost arestat în iunie sub acuzația de port ilegal de armă, după ce făcuse chemări la revolte împotriva guvernări și în jurul căruia se axează revendicările atacatorilor.
sursa: europalibera.org