Select your Top Menu from wp menus

Discuții despre activitatea poliției și procuraturii, corupție și îndemnizațiile aleșilor locali la ședința CR Orhei

Consiliul Raional Orhei s-a convocat astăzi în ședință ordinară. Cei 32 de consilieri prezenți au examinat  timp de cca 2,5 ore 23 de proiecte de decizii, cu unul mai mult decât prevedea ordinea de zi inițială și o informație privind activitatea taberei de odihnă Miorița.

Cea mai mare parte a discuțiilor din cadrul ședinței care, potrivit președintelui CR Orhei, Tudor Golub, a fost pregătită  timp de mai bine de o lună, s-a axat pe rapoartele de activitate pentru anul 2015 și primele 5 luni ale anului curent, prezentate de procurorul raionului, Sergiu Bodorin,  și șeful Inspectoratului de Poliție Orhei, Vasile Adașan.

Printre proiectele care au provocat polemici mai îndelungate  s-au numărat cele care au vizat  aprobarea  Regulamentelor privind avertizorii de integritate și privind evidența cazurilor de influență necurespunzătoare, scopul cărora este prevenirea fenomenu lui corupției în instituțiile statului.

Spre finalul ședinței,  consilierii au discutat îndelung  propunerea de diminuare a indemnizatiei de  participare a consilierilor la sedintele CR Orhei. Dar proiectul de decizie care prevedea ca fiecarea consilier sa primeasca pentru o   sedință 500 leiin loc de 1000 lei,  nu a acumulat numărul necesar de voturi.

Cu detalii despre ședința Consiliului Raionale de astăzi vom reveni în buletinele de știri și materialele plasate pe site-ul radioorhei.info.

 

 

 

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/discutii-despre-activitatea-politiei-si-procuraturii-coruptie-si-indemnizatiile-alesilor-locali-la-sedinta-cr-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19