Ambasadorul Statelor Unite, James D. Pettit a îndemnat autoritățile moldovene „să îndeplinească toate cerințele pentru un program cu FMI și cele necesare pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”. Un comunicat al Ambasadei spune că ambasadorul a făcut declarația la o întrevedere cu ministrul moldovean de Externe, Andrei Galbur. Întrevederea de marți a avut loc înainte de o misiune a FMI așteptată la Chișinău săptămâna viitoare. De asemenea, ambasadorul Pettit a mai lăudat „participarea activă a Moldovei în procesul de reglementare a problemei transnistrene în format 5 + 2 și a încurajat adoptarea protocoalelor de la Berlin”. Implementarea acestora, se mai spune în comunicat, „ar consolida procesul de reglementare și suveranitatea Republicii Moldova”. Protocoalele convenite la negocierile găzduite de președinția germană a OSCE la începutul lunii prevăd între altele că Chișinăul și Tiraspolul vor căuta soluții în chestiuni ca recunoașterea diplomelor de studiu transnistrene și plăcuțelor de înmatriculare auto. Reprezentantul președinției germane a OSCE, Cord Meier-Klodt, a declarat săptămâna trecută că așteaptă „înțelegeri concrete” între Chișinău și Tiraspol înaintea unei noi reuniuni 5+2 plănuită luna viitoare în Germania.
sursa: europalibera.org