Select your Top Menu from wp menus

PLDM face apel către structurile internaţionale privind tratamentul faţă de Vlad Filat

Partidul Liberal Democrat din Moldova califică tratamentul la care este supus fostul lider al formaţiunii, Vlad Filat, drept o execuţie publică. Liberal-democraţii fac apel către toate organizaţiile internaţionale specializate să ia atitudine faţă de acest lucru şi faţă de graba cu care organul judiciar instrumentează cazul dat, transmite IPN.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Judecătoria Buiucani este o demonstraţie a încălcării drepturilor fundamentale ale omului. În nicio ţară cu un regim democratic şi o justiţie echitabilă oamenii legii nu şi-ar permite un asemenea comportament degradant. Nu se ţine cont nici de starea de sănătate a deputatului Vlad Filat, care de 20 de zile se află în greva foamei, nici de solicitarea de a fi supus investigaţiilor medicale, nici de nenumăratele apeluri, inclusiv ale societăţii civile, de a desfăşura un proces public”, scrie într-un comunicat de presă al PLDM.

În comunicat se mai menţionează că „cinismul acestui proces judiciar” constă nu atât în faptul că nu este asigurată o minimă deschidere şi echitate, cât în modul în care se încearcă să fie camuflat tratamentul inuman şi degradant aplicat lui Vlad Filat. Potrivit PLDM, toate acestea demonstrează că scopul final al acestui proces este reducerea la tăcere a deputatului şi sacrificarea „ţapului ispăşitor”.

Vlad Filat a fost reţinut pe 15 octombrie 2015 şi este învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Fostul premier pledează nevinovat. Şedinţa de judecată de astăzi a fost întreruptă până mâine după ce fostul premier a acuzat slăbiciuni, iar apărarea a cerut să fie consultat de un medic.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pldm-face-apel-catre-structurile-internationale-privind-tratamentul-fata-de-vlad-filat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19