Select your Top Menu from wp menus

Preşedintele CEC: Este la fel de nociv să partajezi instituţia fie opoziţiei, fie puterii

Actualul preşedinte al Comisiei Electorale Centrale şi noul membru desemnat, Iurie Ciocan, afirmă că, în opinia sa, este la fel de nociv să partajezi instituţia fie opoziţiei, fie puterii. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, preşedintele CEC a declarat că pentru el este semnul egal între aceste situaţii pentru că ele înseamnă partajarea politică a unui organ apolitic, ceea ce în opinia sa nu este corect ca principiu, transmite IPN.

Întrebat dacă actuala formulă a Comisiei Electorale Centrale este una politică, Iurie Ciocan a menţionat că da, dar ea este agreată în plan internaţional. „Dacă vedeţi experienţa altor state când există Comisii Electorale Centrale ca instituţii separate, ele cam peste tot îs formate pe criterii de reprezentare a partidelor politice şi acest instrument este agreat şi de Consiliul Europei”, a notat Iurie Ciocan.

Preşedintele CEC susţine că este ferm convins că pentru un organ electoral transparenţa este arma principală. Potrivit lui, la CEC până acum întotdeauna s-a muncit transparent. „Toate şedinţele online, toate dezbaterile aşa cum sunt ele plăcute, neplăcute, toate s-au făcut online, niciodată nu s-a încercat muşamalizarea a careva deficienţe care au apărut, toate au fost discutate public, prezentate, explicate aşa cum sunt ele”, a menţionat şeful Comisiei.

Iurie Ciocan a declarat că în cariera sa în organele electorale de trei ori s-a schimbat puterea într-un stat, fapt care, în opinia sa, demonstrează încă odată că Republica Moldova este o democraţie electorală în care puterea se schimbă ca urmare a alegerilor. La fel, funcţionarul a menţionat că în activitatea sa în cadrul CEC, nici el şi nici colegii săi, nu au îndeplinit comenzi politice.

Întrebat dacă s-au purtat negocieri dificile înainte de numirea sa în noua componenţă a CEC, Iurie Ciocan a declarat că nu au fost. „Mi s-a propus să continui şi să transfer precedenta experienţă acumulată în calitate de membru component al Comisiei Electorale Centrale pentru actualii colegi, ceea ce am şi acceptat, doar cum am remarcat din start, nu mai pot ocupa funcţia permanent”, a spus preşedintele CEC.

Iurie Ciocan, care deţinea funcţia de secretar al Comisiei Electorale, a fost ales preşedinte în februarie 2011. După ce în luna februarie a anului curent au expirat mandatele membrilor Comisiei, a fost desemnată o nouă componenţă. Iniţial Iurie Ciocan nu se regăsea în componenţa propusă de Parlament, fiind înaintat de  majoritatea legislativă după retragere lui Marcel Răducanu.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/presedintele-cec-este-la-fel-de-nociv-sa-partajezi-institutia-fie-opozitiei-fie-puterii/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19