Select your Top Menu from wp menus

Virginia Raggi din Mișcarea Cinci Stele este noul primar al Romei

În Italia, candidata Mișcării Cinci Stele (M5S), Virginia Raggi, a câștigat turul doi de scrutin pentru primăria Romei, devenind prima femeie care va ocupa funcția de primar al capitalei italiene. Turul doi al alegerilor locale de duminică au mai marcat un mare pas înapoi pentru Partidul Democrat al premierului Matteo Renzi. Avocată în vârstă de 37 de ani, Raggi a fost aleasă primăriță cu 67% din voturi. Ea a declarat că pentru Roma începe o nouă epocă și a promis să „readucă legalitatea și transparența în instituțiile municipale”. Analiștii politici atribuie scorul bun al Mișcării Cinci Stele nemulțumirilor față de nivelul corupției și prezic o perioadă dificilă pentru guvernul Renzi înaintea unui referendum așteptat în octombrie pentru adoptarea unei reforme constituționale. Agenția Reuters notează că, spre deosebire de alte partide netradiționale care au apărut în Europa după criza financiară din 2008, Mișcarea Cinci Stele încearcă să evite disputele ideologice în chestiuni ca austeritatea sau migrația și își canalizează energia pentru denunțarea corupției.

sursa: europalibera.org