Acum câteva zile, la Orhei a fost lansat proiectul Asociației Obștești „Aripile Speranței” „ Dezvoltarea și consolidarea capacității în prestarea serviciilor în domeniul îngrijirilor paliative la domiciliu în raionul Orhei”, finanțat de Agenția Elvețiană de Dezvoltare și Cooperare din Chișinău.
Despre acest proiect este interviul cu preşedinta AO, „Aripile Speranței”, medicul Victoria Tintiuc:
– Din câte cunoaştem, Asociaţia pe care o conduceţi are deja experienţă în domeniul îngrijirilor paliative. Ce aţi făcut până în prezent şi de ce a fost necesar să continuaţi printr-un nou proiect?
– Asociaţia noastră a creat în 2014 primul Centru de Îngrijiri Paliative din raionul Orhei. In continuare, pe parcursul a doi ani şi jumătate am acordat ajutor la in cadrul a circa 4000 de vizite la domiciliu.
În Moldova, doar 8% din cei peste 25 mii pacienți care au nevoie de îngrijiri paliative beneficiază de aceste servicii. Majoritatea furnizorilor sunt din sectorul neguvernamental. Deși prima Rezoluție pentru îngrijiri paliative a fost adoptată la cea de-a 67-ea Sesiune a Adunării Mondiale a Sănătății (WHA) de la Geneva, în mai 2014. Prin aceasta, cele 194 state-membre OMS , inclusiv R.Moldova, se angajează să asigure accesul la îngrijiri paliative, ca parte integrantă a dreptului la îngrijire medicală continuă.
– Care este principalul obiectiv al actualului proiect? Şi care este perioada de implementare a acestuia?
– Proiectul va fă implementat în decurs de 1 an. Unul din principalele obiective ale acestui proiect este : Oferirea asistentei la domiciliu şi îmbunatăţirea calităţii vieţii persoanelor cu cancer și alte maladii incurabile prin ușurarea suferinţelor fizice, psihice, sociale și spirituale şi instruirea familiei în asistarea bolnavului de către echipa mobilă. Printre cei care vor implementa acest proiect aş vrea să-i menţionez pe medicul Eleonora Cotovan, psihologul Svetlana Stăvilă, asistentele sociale şi asistentele sociale Maia Şevciuc, Ludmila Ţugulschi, Elena Maftior, Cristina Morozanu, Lidia Ţurcanu.
– Ce acţiuni concrete veţi realiza în cadrul proiectului?
– În cadrul proiectului vor fi instruite 2 echipe de medici, asistente medicale, asistenți sociali, psihologi, voluntari, referitor la acordarea îngrijirilor paliative la domiciliu de către echipa mobilă, iar 70 familii ale bolnavilor vor acumula abilitaţi primare de ingrigire a bolnavilor incurabili. 70 de pacienţi vor primi asistenţă calitativă şi gratuită de îngrijiri paliative la domiciliu, în sânul familiei, alături de cei dragi. Vor fi efectuate timp de un an de zile vizite la domiciliul pacienţilor de către echipele mobile. De asemenea, vor fi acordate consultaţii telefonice oferite pacienţilor şi membrilor famiilor lor. Populaţia raionului Orhei, managerii și liderii APL vor fi sensibilizați referitor la implicarea acestora în susținerea și promovarea îngrijirilor paliative la domiciliu.
– Cine sunt principalii beneficiari ai proiectului pe care îl implementaţi?
– Benenficiarii proiectului se vor selecta din cele mai dezvantajate categorii ale pacienţilor incurabili, în rezultataul discuţiilor cu medicii de familie şi medicii specialialiști din domeniu. Adiţional va fi utilizată baza de date a organizaţiei cu astfel de pacienţi, care a fost creată în activităţile anteriaoare. Sunt convinsă că chiar dacă bolnavul este incurabil, el trebuie tratat.
AO „Aripile Speranței” , fiind membru al ANTP și rețelei nonformale a prestatorilor de îngrijiri medico-sociale la domiciliu, este angajată în dezvoltarea unui program naţional care să asigure accesul la servicii de îngrijiri paliative în Moldova, inclusiv și în raionul Orhei.
Dar deocamdată, în societatea noastră oamenii se tem să gândească și să vorbească despre aceea ce poate să ne atingă pe oricine din noi, pe apropiații noștri, prietenii și cunoscuții, indiferent de vârstă, educație, statut social și stare materială. Despre aceasta vorbesc doar aei afectaţi, de exemplu acele peste 2300 persoane diagnosticate cu cancer la începutul anului 2016.
– Ce lucruri este necesar de ştiut pentru ca bolile incurabile să nu fie atât de deprimante şi istovitoare atât pentru bolnavi, cât şi pentru cei care îi îngrijesc?
– Inima sistemului de medicină paliativă este Hospisul. Ceea ce ne dorim noi, Aripile Speranței, este să creăm în raionul Orhei. Deocamdată, avem doar Hospis la domiciliu.
Hospisul înseamnă compasiune și professionalism, personal unic, suport psiho-emoțional ,social și spiritual, linie fierbinte 24 din 24 ore, serviciu de asistență la domiciliu.
Hospisul este casa în care viața se prețuiește, oricât de puțină n-ar fi ea.
La nașterea noastră în această lume, fiecare din noi a supravețuit, pentru că a avut parte de grijă și bunătatea celor din jur. La fel și cei, care pleacă din această lume, nu pot avea grijă singuri de sine, și noi trebuie să le alinăm durerea și neliniștea, pe cât ne stă în puteri, ca ei să plece cu sufletul împăcat.
– În activitatea pe care o desfăşuraţi pe ce calităţi umane puneţi preţ şi dacă există deficit de astfel de calităţi în societatea noastră?
– Noi trăim într-o societate, unde oamenilor le vine tot mai greu să manifeste cea mai elementară dragoste față de aproapele său, unde aproape cu totul se ignorează aspectele spirituale ale vieții. Deaceea și se simte astăzi în societate o necesitate atât de acută de compasiune și înțelepciune.
Imaginați-vă, ce roade ar da aspirația fiecăruia dintre noi de a umplea cu dragoste și compasiune fiecare acțiune a noastră, aceasta ar fi o adevărată revoluție, prin care oamenii ar reveni la dimensiunea spirituală a realității.
Numai dacă ne vom consolida eforturile, vom reuși. Schimbarea o începem de la noi înşine.
Aş vrea să o citez pe Laureata Premiului Nobel, Maica Tereza, care spunea „În lumea aceasta noi nu putem face lucruri mari, noi facem lucruri mici cu inimă mare” şi să exprim mulţumiri Agenției Elvețiane de Dezvoltare și Cooperare din Chișinău pentru faptul că ne sprijină acţiunile noastre.
Acest interviu cu preşedinta AO „Aripile Speranţei”, medicul Victoria Tintiuc, a fost realizat în scopul mediatizării proiectului „ Dezvoltarea și consolidarea capacității în prestarea serviciilor în domeniul îngrijirilor paliative la domiciliu în raionul Orhei”.
Mai jos, varianta video a acestui material: