La Butuceni, parte a Rezervaţiei cultural-naturale „Orheiul Vechi, s-a încheiat ieri prima ediţie a Festivalului de muzică clasică în aer liber „descOPERĂ”, care s-a desfășurat în perioada 4-5 iunie 2016
Evenimentul a avut loc pentru prima dată în Republica Moldova și a fost dedicat aniversării a 25 de ani de la proclamarea independenţei ţării.
În cadrul inaugurării Festivalului, ministrul Culturii Monica Babuc și-a exprimat recunoștința și a adus mulțumiri tuturor celor care au dat curs invitației de a fi alături de Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” în inițierea unui proiect extraordinar, un festival de operă în aer liber. “
Spectacolele grandioase din cadrul festivalului „descOPERĂ”, opera „Rigoletto” și creația vocal-simfonică „Messa da Requiem” de Giuseppe Verdi, au fost susținute de 14 soliști și orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, formată din 70 instrumentiști și 100 de artiști de cor.
Reprezentațiile au fost dirijate de maestrul Friedrich Pfeiffer, Austria, care s-a afirmat pe plan internaţional prin colaborări cu Filarmonica Noua Japonie, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra de Cameră din Salzburg; în perioada 2008-2011 a fost dirijor al Operei de Stat din Viena, iar din 2011 este şi dirijor-invitat al Teatrului Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” din Chişinău.
Printre invitații de onoare ai evenimentului au fost Ioan Holender, director al Operei de Stat din Viena (1992-2010), președinte și director artistic al Festivalului de Muzică „George Enescu” din București (din 2003), precum și regizorul Andrea Battistini, Italia.